Pompierii au intervenit în peste 1.700 de situații de urgență, în cursul zilei de ieri. Constanța se menține în topul solicitărilor

Imagine de la o intervenție, foto: IGSU În cursul zilei de ieri, 16.08.2022, pompierii au intervenit în peste 1.700 de situații de urgență

La nivel național, în ultimele 24 de ore, pompierii au gestionat 1.762 situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Astfel, 1.510 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (303 cazuri), urmată de județele Cluj (90 cazuri), Constanța (78 cazuri), Timiș (75 cazuri) și Brașov (68 cazuri).

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 71 de incendii, precum și în cazul altor 204 intervenții în sprijinul comunităților.

Din totalul celor 71 incendii care au avut loc ieri la nivel național, 25 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată), fiind afectate peste 100 ha de teren.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 6 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 5 persoane și-au pierdut viața în județele Bacău, Buzău, Hunedoara și Sălaj., transmite IGSU. 


De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 11 persoane aflate în dificultate.

Dintre misiunile cele mai solicitante, amintim:

-Un eveniment care a necesitat atenție sporită din partea pompierilor militari brașoveni a avut loc pe parcursul zilei de ieri în municipiul Brașov, unde colegii noștri au intervenit pentru gestionarea unui incendiu izbucnit la un apartament. Salvatorii au acționat pentru localizarea flăcărilor și ventilarea încăperilor inundate de fumul dens. În timpul operațiunilor de stingere, echipajele de intervenție au evacuat 10 persoane din blocul de locuințe. Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime.

-O misiune complexă a avut loc ieri în județul Sălaj, unde echipajele de prim ajutor și descarcerare au acționat pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier între două autoturisme, pe DN 1F, între localitățile Zalău și Ciumarna. În urma impactului puternic, două persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată, în stop cardio-respirator. Colegii noștri au extras victima dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și au aplicat manevrele de resuscitare, însă din nefericire, aceasta și-a pierdut viața. Cea de-a doua persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar nu s-a impus transportul acesteia la o unitate spitalicească.


-Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii au acționat și în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice. Vremea rea a produs efecte la nivelul a 10 localități din județele Vâlcea, Bihor, Galați, Satu Mare, Sibiu, Tulcea și Vaslui unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 case, 2 curți și 1 anexă gospodărească. Echipajele de pompieri au acționat pentru degajarea a 9 copaci și 2 stâlpi de electricitate, fiind avariată o casă. De asemenea, traficul rutier a fost temporar blocat pe 1 drum național (DN 24/VS) din cauza apei și a aluviunilor de pe carosabil. 

Important de menționat este că efectele generate nu au produs pagube materiale însemnate sau pierderi de vieți omenești., mai precizează sursa citată. 


În ultimele 24 de ore au fost transmise 15 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 4 mesaje de avertizare privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (1), Brașov (1), Neamț (1) și Prahova (1) și 11 mesaje privind avertizările meteorologice periculoase imediate, ce au vizat județele Alba, Arad, Bacău, Caraș-Severin, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.


Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 339 de pompieri salvatori și 229 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, informează IGSU. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 544

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 232

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 197

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 245

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 298

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 263

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 238

IGSUMisiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 262

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Apr 2024 259

IGSUBilanțul misiunilor

04 Apr 2024 261

IGSUBilanțul salvatorilor în ultimele 24 de ore

03 Apr 2024 284

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 639

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 298

IGSUPeste 3.300 de obiective controlate și amenzi

02 Apr 2024 299

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1124