Precizări ale Vioricăi Dăncilă despre folosirea expresiei „ăștia” din diaspora

Viorica Dăncilă, a declarat miercuri că a folosit apelativul ''ăştia'' în conferinţa de presă de marţi seară pentru a sancţiona faptul că preşedintele Klaus Iohannis l-a folosit anterior, în declaraţiile publice, făcând referire la ''pesedişti''.

Am văzut acest mesaj, precum și alte reacții venite în urma declarațiilor de aseară. Înțeleg perfect indignarea pe care o poate genera o asemenea exprimare, DACĂ ACEASTA MI-AR APARȚINE. Din păcate, declarația a fost scoasă din contextul în care a fost făcută (o enumerare mai amplă de categorii socio-profesionale, membri sau simpatizanți ai unui partid sau ai altuia, cetățeni români din țară sau din diaspora - toate supuse, în timp, unei încercări de împărțire și dezbinare din partea actualului președinte, la care face adesea referire folosind astfel de termeni).

Apelativul “ăștia” a fost folosit anterior de președintele Iohannis în declarațiile publice, făcând referire la “pesediști” (declarația aici, începând cu min. 4:07: https://youtu.be/QlhVfZcl8pg).

Din păcate, pesediști sau liberali, românii din diaspora nu au fost o preocupare sau o audiență de interes pentru actualul președinte, cărora nu le-a dedicat nicio vizită în afara granițelor, nicio acțiune concretă și niciun proiect.

Acesta este aspectul pe care l-am sancționat în declarația de aseară, lipsa de respect (exprimată inclusiv prin astfel de apelative) față de anumite categorii de români, care nu beneficiază de interesul și atenția domnului Iohannis decât în campanie.

Pe mine nu m-ați auzit vreodată folosind acest cuvânt, despre oricine aș fi vorbit. Este verificabil. NU îl am în vocabular și NU mă reprezintă, indiferent de context sau de adresant.

Respect românii plecați în afara granițelor și acest lucru s-a văzut prin proiectele derulate de Guvernul pe care l-am condus, dar și de măsurile luate pentru facilitarea votului de anul acesta.

Regret (și descurajez în egală măsură) orice scoatere din context a acestei declarații, care nu face altceva decât să distorsioneze realitatea. Am speranța că lămuririle și înregistrarea de mai sus sunt edificatoare.

Asigur toți românii (din interiorul și din afara granițelor) de respectul, aprecierea și interesul meu de a le fi alături și a munci pentru toți, pentru un trai mai bun al fiecăruia, aici, la noi acasă“, a scris Viorica dăncilă pe Facebook. 




Sursa captură-text: Facebook/ Viorica Vasilica Dăncilă

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2745

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2954

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3277

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2847

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2049

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1543

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3357

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3341

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2070

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2370

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15764

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3477

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2580

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2483

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5082