Precizări ANSVSA privind riscul ca în cadavrele oilor din nava eșuată în Portul Midia să se dezvolte antrax


Ca urmare a informațiilor eronate apărute în spațiul public referitoare la posibilitatea ca pe cadavrele oilor din nava eșuată să dezvolte antrax* care să prezinte o amenințare pentru sănătatea publică, pentru o corectă informare a opiniei publice, ANSVSA face următoarele precizări:

Aceste cadavre nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu spori Bacillus anthracis a apei mării sau a mediului din zona respectivă.

Pentru a fi acceptate la export, toate animalele de la bordul navei au fost certficate clinic sanătoase, în exploatația de origine, de către un medic veterinar, starea de sănătate fiind confirmată la îmbarcare și de către medicii veterinari oficiali, din Punctul de Ieșire pentru export, din portul Midia.

Mai mult, având în vedere că originea animalelor este România, acestea sunt vaccinate anual împotriva antraxului (acțiune prevăzută în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora).

Se exclude riscul apariției antraxului atâta timp cât în efectivul respectiv nu s-au înregistrat animale cu forme clinice de antrax și animale moarte de antrax.

În cazul ipotetic în care ar fi existat animale bolnave clinic de antrax și care au murit din cauza antraxului, în cadavrele nedeschise, forma vegetativă a bacteriei Bacillus anthracis rezistă câteva zile, după care este distrusă de flora de putrefacție.

Condiția ca forma vegetativă a bacteriei Bacillus anthracis (agentul patogen al antraxului) să se transforme în spori, care reprezintă forma de rezistență a bacteriei în natură și respectiv, de contaminare a altor animale, a omului a mediului etc. este ca, acele cadavre să se deschidă în interval de 2- 3 zile pe sol, în condiții de uscăciune astfel încât forma vegetativă să vină în contact cu oxigenul atmosferic și să sporuleze.

Chiar dacă rămân cadavre (presupuse ale unor animale bolnave de antr în apa mării, acestea nu prezintă un pericol de contaminare, deoarece în mediul respectiv nu există oxigenul atmosferic necesar sporulării, iar forma vegetativă este eliminată de flora de putrefacție și de mediul salin.


*Antraxul sau cărbunele sau dalac este o boală infecțioasă produsă de Bacillus anthracis, boala este o zoonoză (boală comună omului și animalelor, fiind întâlnită mai frecvent la paricopitate ( bovine, caprine, ovine). Nișa ecologică a acestei bacterii este reprezentată de sol, motiv pentru care infecția cu antrax este considerate ,,boală telurică’’.


Citește și: Ministrul Sănătaţii despre oile moarte în Portul Midia-Există un pericol biologic. Ce spune biologul Răzvan Popescu Mirceni

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mahmoud Karazi ridică un bloc la Constanța. Ce legătură are cu cargoul de oi care a scufundat o navă militară rusească

02 Apr 2022 3099

Procurorii au verificat Mare parte din oile înecate în Marea Neagră, îngropate pe un teren viran din județul Tulcea (video)

21 Jan 2021 2964

Nava Queen Hind, scoasă, din nou, la licitație. Prețul, scăzut drastic

05 Oct 2020 3988

Câte oi au fost scoase din nava Queen Hind, eşuată în Portul Midia. Ce spune şeful ANSVSA

04 Mar 2020 4467

Nava eșuată în Portul Midia. Se analizează soluții pentru scoaterea apei din epavă

13 Feb 2020 2163

UPDATE Portul Midia. Continuă operațiunile în vederea verticalizării navei eșuate (galerie foto)

09 Feb 2020 2326

Portul Midia Pregătiri pentru ranfluarea navei. Se sudează elemente suplimenatre de întărire a epavei (galerie foto)

03 Feb 2020 2159

UPDATE. Portul Midia Dificultăți în operațiunea de verticalizare a navei. Ce s-a întâmplat (galerie foto+video)

01 Feb 2020 3615

Portul Midia. Pregătiri pentru ranfluarea navei Vântul îngreunează manevrele cu macaraua (galerie foto)

28 Jan 2020 2209

ANSVSA Cele 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia, transferate la un adăpost din Ilfov

10 Jan 2020 2398

Ministrul Sănătaţii despre oile moarte în Portul Midia-Există un pericol biologic. Ce spune biologul Răzvan Popescu Mirceni

15 Dec 2019 2798

Cinci oferte depuse pentru scoaterea cadavrelor și ranfluarea navei din Portul Midia

13 Dec 2019 3070

CN APM Constanţa se ocupă de nava eşuată în Portul Midia. Când ar urma să fie scoase cadavrele oilor

12 Dec 2019 3426

ANR Lucrările de ranfluare a navei răsturnate vor fi preluate de „Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța

06 Dec 2019 2418

Discuții la Căpitănia Portului Midia Ce firmă de ecarisaj a ales armatorul navei Queen Hind. Cât va dura operațiunea

05 Dec 2019 1896