Prefectul Județului Constanța despre cele două accidente aviatice „Un moment greu, foarte greu pentru familia Armatei Române, pentru județ, pentru întreaga națiune“

Prefectul Județului Constanța, Silviu Iulian Coșa a postat în această dimineață un mesaj prin care trab=nsmite condoleanțe familiilor celor opt militari decedați seara trecută cele două accidente aviatice din județul Constanța.

„Un moment greu, foarte greu pentru familia Armatei Române, pentru județ, pentru întreaga națiune. Un brav aviator, păzitor al spațiului aerian românesc, a dispărut de pe radar. Imediat, în căutarea camaradului căzut, au plecat eroii de la bordul elicopterului IAR 330-Puma.

Din păcate, niciunul dintre cei 8 militari nu s-a mai întors, dar ei vor rămâne în sufletele noastre, ale tuturor.

Știu că în astfel de clipe, cuvintele sunt de prisos, dar vă rog să cinstim memoria bravilor militari dispăruți dintre noi, prin rugăciune și să îi păstrăm în suflet. S-au sacrificat pentru că au avut o chemare și o datorie morală, iar pentru acest lucru, vor rămâne, mereu, eroi. Opt eroi ai României.
Condoleanțe familiilor!“ - se arată în mesajul prefectului Județului Constanța. 

Reamintim că, miercuri seară, de la ora 20.03 de când s-a dat alarma, au fost demarate căutările avionului Mig 21 Lancer dispărut de pe radar în județul Constanța în timpul unei misiuni de patrulare. 

La scurt timp elicopterul IAR 330 Puma pornit în căutare s-a prăbușit la 11 km de baza aeriană. 

Toți cei opt militari au murit. 

Sursa foto: Facebook/MAPN

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2044

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2023

Dublu accident aviatic, în județul Constanța, soldat cu opt morți! A trecut un an de la tragedie

02 Mar 2023 5231

Retrospective 2022 Eveniment unic în istoria evenimentelor aviatice din zona Dobrogei. Dublu accident aviatic în județul Constanța. Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Dec 2022 1981

Vasile Dîncu, despre accidentele aviatice din Constanţa "Am văzut astăzi un raport preliminar". Când va fi făcut public

17 Mar 2022 1523

Avionul MH370 al companiei Malaysia Airlines a fost prăbușit intenționat?

01 Aug 2016 1921

Locuri sigure și mai puțin sigure într-un avion?

08 Jul 2015 1399