Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa „Cei care mai au un dram de încredere în viitorul comunei Agigea să gestioneze situația dramatică în care comuna a fost adusă“

Prefectul Județului Constanța, foto: ZIUA de ConstanțaPrefectul Județului Constanța, Silviu Coșa a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care face apel la cei „care mai au un dram de responsabilitate și de încredere în viitorul comunei Agigea să gestioneze situația dramatică în care comuna a fost adusă“. 

„Agigea, punctul roșu de pe hartă

În ianuarie 2021, delegam juriști să medieze ședințe ale Consiliului Local Agigea. Din păcate, nu era nimic de mediat acolo. Incapacitatea administrativă a Consiliului a fost constatată, 10 luni mai târziu, de instanța de judecată. Zero întâlniri legale și zero hotărâri, într-un an întreg.

Munca celor aleși de, și pentru comunitate, a fost înlocuită de live-uri pe Facebook. Pentru că acolo adversarii pot fi contracarați cu copy-paste, iar bunăstarea se cuantifică în numărul de like-uri.

Anul trecut eram acuzat că nu dizolv Consiliul Local, cu toate că era un atribut exclusiv al instanței, anul acesta că nu demit primarul, cu toate că procedura nu este îndeplinită. Solicitări fără nicio legătură cu realitatea sau cu legea, exprimate asemenea unor copii care bat din picior în mijlocul magazinului, preocupați doar de dorințele lor.

Toți cei care mai au un dram de responsabilitate și de încredere în viitorul comunei, să se concentreze acum pe alegerea unui organ deliberativ capabil să gestioneze situația dramatică în care Agigea a fost adusă de cei aleși anterior. Pentru că a trecut și ceasul al 12-lea“ - se arată în mesajul prefectului Silviu Coșa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 406

Prefectul Silviu Coșa- „Viitorul energetic al Constanței este promițător“

22 Mar 2024 615

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 835

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1151

Prefectul județului Constanța „Alegerile din 9 iunie presupun un intens efort organizatoric și logistic din partea instituțiilor“

20 Mar 2024 582

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 767

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 631

LIVE Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre exploatarea turistică a plajelor din Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 976

Prefectul Silviu Coșa despre spitalul modular - „După 40 de ani, municipiul Constanța are o nouă unitate medicală. Un început“

19 Feb 2024 599

Prefectul județului Constanța, mesaj de condoleanțe după decesul președintelui CJ Vrancea - „Cătălin Toma s-a dus. Drum lin, camarade“

17 Feb 2024 831

Prefectul județului Constanța „Răzvan Filipescu, împreună cu alți membri ai Pro Romania, sunt, de azi, parte a familiei liberale“

10 Feb 2024 797

Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înființarea DSU

29 Jan 2024 807

Prefectul județului, Silviu Coșa, atenționează asupra măsurilor ce trebuie luate în condiții de vreme rea

19 Jan 2024 667

ZIUA LIVE. Prefectul Silviu Coșa „Nu am primit nicio sesizare sau memoriu de la transportatori și agricultori. MAI și-a făcut datoria, iar cetățenii din Constanța nu au fost puși în pericol”!

16 Jan 2024 1014

LIVE VIDEO Prefectul județului Constanța, despre anul electoral și agenda publică a anului 2024

16 Jan 2024 885