Prefectul Silviu Coșa, discuții cu reprezentanții HoReCa din județul Constanța

  • Astăzi, în sala Remus Opreanu, prefectul județului Constanța a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai sectorului HoReCa.

A fost prima întâlnire pe subiect în acest an, urmând ca instituțiile din Constanța să stabilească o legătură de lucru cu reprezentanții domeniului, pentru o mai bună comunicare.

Printre subiectele discutate au fost restricțiile suplimentare apărute odată cu trecerea peste pragul de trei infectări la mia de locuitori sau modalitatea în care sunt efectuate controalele de către instituții cu atribuții în acest sens.

La finalul întâlnirii, reprezentanții HoReCa i-au înmânat prefectului un manifest, pe care reprezentantul Guvernului în teritoriu îl va trimite la București, la ministerul Economiei, dar și la instituțiile centrale, care au atribuții în raport cu aspectele semnalate.

„Industria HoReCa reprezintă o parte importantă din economia județului nostru, iar contextul pandemic a afectat, fără discuție, multe afaceri din domeniu. Am dorit să aflu, personal, care sunt problemele cu care se confruntă și din ce punct putem pleca.

În primul rând, aceștia se declară nemulțumiți de faptul că activitatea le este afectată odată cu depășirea pragului de 3 infectări la mia de locuitori. Aici, trebuie să le reamintesc că respectarea măsurilor, oricât de nepopulare și restrictive ar fi, reprezintă o condiție necesară pentru a menține sănătatea publică la un nivel pe care îl putem gestiona și pentru a ține spitalele goale. În acest moment, avem un grad de ocupare a spitalelor suport-Covid de peste 65%.

O altă problemă importantă semnalată de reprezentanții HoReCa este modalitatea în care sunt efectuate controalele. Unii dintre ei susțin că sunt foarte multe controale și că există un dublu-standard (unii operatori controlați excesiv, alții deloc). Am avut alături, la această întâlnire, oameni din instituții cu abilități de de control, care și-au notat aceste probleme ridicate și care vor analiza în detaliu modalitatea în care sunt efectuate controalele.

Și eu, la rândul meu, am luat act de toate cele spuse de oamenii din industrie, iar la următorul Colegiu Prefectural, de săptămâna viitoare, voi propune fiecărei instituții a cărei activitate are legătură și cu sectorul HoReCa, să desemneze câte un reprezentant care să fie mereu în legătură cu operatorii economici. Mi-aș dori să aibă loc un schimb de informații, iar propunerile celor din industrie să vină mai ușor către instituții. Noi, de aici, din Prefectura Constanța, vom monitoriza cu atenție solicitările, propunerile, dar și modul în care acestea sunt soluționate.

Chiar dacă sunt alături de toți operatorii economici onești, care vor să creeze locuri de muncă și să ajute comunitatea, trebuie să înțelegem că, pe primul loc, stă sănătatea publică. Măsurile restrictive luate de Guvern vin în beneficiul nostru, al tuturor, iar dacă vor fi găsite soluții să fie sprijinit mai puternic sectorul HoReCa, voi fi unul dintre susținători. Dar, repet, doar în condițiile în care nu este periclitată sănătatea cetățenilor”, transmite prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.

Sursă foto: Facebook/ Silviu Iulian Coșa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 740

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 409

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 475

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 378

Prefectura Constanța cere anularea autorizației emise pentru MCG Private Residence SRL, care construiește la Năvodari

06 Apr 2024 3408

Căminul „Sf. Cuvios Ioan’’ din Constanța, în atenția autorităților. Ce nereguli au fost constatate

04 Apr 2024 667

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 433

LIVE TEXT Ce măsuri pentru siguranță școlară au fost luate la nivelul județului Constanța, în luna februarie 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 507

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 655

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3010

Justiție Constanța Se cere anularea autorizațiilor de construire pentru firma Aprilia Residence SRL

21 Mar 2024 623

Prefectura Constanţa a renunțat la procesul intentat primarului comunei Seimeni. Miza - anularea unui act administrativ

20 Mar 2024 467

Prefectura Constanța cere anularea autorizației de construire pentru Wave House SRL. S-a stabilit un nou termen în dosar

19 Mar 2024 634

Justiție Constanța Wave House, Gas Port Oil și Gazzo Premium SRL, decizie în dosarul prin care se cere anularea autorizației de construire

18 Mar 2024 592

Prefectura Constanța cere anularea autorizației de construire pentru Wave House SRL. Stadiul dosarului

16 Mar 2024 753