Pregătiri pentru Sărbătoarea de Bobotează. ÎPS Teodosie face precizări legate de organizare (galerie foto + video)


Au început pregătirile pentru sărbătoarea de Bobotează. În faţa Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel au fost aşezate butoaiele în care se va sfinţi agheasma şi care vor fi transportate cu care trase de boi şi măgari, în ceremonial, până pe faleza Cazinoului.
 
Astăzi, la Arhiepiscopia Tomisului, ÎPS Teodosi va susține o conferință de presă cu prilejul zilei de Bobotează, din data de 6 ianuarie.

ÎPS Teodosie a precizat că anul acesta sunt pregătite butoaiele pentru Bobotează, la fel și carul tras de boi. Zeci de voluntari se ocupă de etichetarea și pregătirea sticlelelor de agheasmă.

Arhiepiscopul Tomisului speră ca vremea să țină cu constănțenii.

„Acești foarte curajoși înotători care se aruncă în mare să prindă crucile vor fi premiați", a spus ÎPS legat de obiceiul prin care se aruncă tinerii după cruci.
 
„Marea Neagră este Iordanul nostru. Se sfințește apa, se sfințește marea. Prin purtarea noastră față de semenii noștri, dacă vom fi mai buni, anul va fi mai bun. În ajunul Bobotezei va fi sfințită apă, iar de Bobotează, în jurul orei 11.00 va avea loc slujba. Aproximativ 20.000 de oameni vor fi prezenți", a mai spus Înaltul.

Peste 100 de voluntari sunt prezenți la Arhiepiscopia Tomisului și peste 200.000 de sticle pentru apă sfințită sunt pregătite.

Sursă foto: ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 460

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 499

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 486

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1239

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 786

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1382

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 871

Mesajul Arhiepiscopului Tomisului, cu ocazia Sfinților Mucenici și comemorării luptătorilor anticomuniști din România

09 Mar 2024 565

ÎPS Teodosie, mesaj de Ziua Femeii - „Femeia ocupă un loc foarte important în societate“ (VIDEO)

08 Mar 2024 548

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 527

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 547

Mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioșii care l-au susținut (VIDEO)

01 Mar 2024 1058

ÎPS Teodosie nu face niciun comentariu asupra deciziei Sfântului Sinod, ci se pregătește de Postul Mare(FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1382

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1113

Surse Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, atenţionat verbal de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Român

29 Feb 2024 778