Premierul Ciucă a discutat cu ambasadorul SUA la ONU despre atrocităţile şi crimele de război comise la Bucea, condamnate unanim la nivel mondial (VIDEO)

 Nicolae-Ionel Ciucă, întrevederea cu doamna Linda Thomas-Greenfield, foto: Facebook/ Guvernul României Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit-o astăzi pe doamna Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul Statelor Unite la ONU.


Discuția a avut în prim plan relațiile bilaterale și cei 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA, celebrați anul acesta, precum și situația de securitate în urma agresiunii militare ruse în Ucraina și situația gestionării refugiaților.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut o prezentare a situației de securitate și a perspectivelor unui război de durată în Ucraina, care determină o presiune constantă și un efort necesar continuu și consecvent pentru gestionarea refugiaților, pentru care România e pregătită, în cooperare cu instituțiile umanitare specializate, inclusiv UNHCR din sistemul ONU. Prim-ministrul a salutat cooperarea exemplară a societății civile din România și a cetățenilor în eforturile autorităților de a gestiona valurile de refugiați.

Au fost evocate șocul și profunda revoltă stârnite de atrocitățile și crimele de război comise la Bucha, dezvăluite după retragerea trupelor ruse, crime condamnate unanim la nivel mondial.

Ambasadoarea Linda Thomas - Greenfield a salutat mobilizarea exemplară a autorităților române și modul în care, cu bunătate, ospitalitate, deschidere și grijă deplină, România a reușit să gestioneze valul de refugiați ucraineni. A fost subliniat cu precădere sprijinul acordat de către țara noastră Republicii Moldova pentru gestionarea acestui flux de refugiați, pentru reducerea costurilor ce presează în mod substanțial pe bugetul acestui stat.

Doamna Thomas - Greenfield a evocat și rolul substanțial al predecesoarei sale pe scaunul de ambasador al SUA la ONU, ulterior Secretar de stat, Madeleine Albright, pentru apropierea celor două state, pentru crearea viziunii de deschidere a Occidentului – NATO și UE – față de Europa Centrală și de Est și pentru Parteneriatul Strategic al Statelor Unite cu România. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a adus un omagiu personalității fostului Secretar de Stat și personalitate marcantă care a influențat decisiv relația româno-americană.

Sursa video: Youtube/ Guvernul României 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 379

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 430

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 911

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 688

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1274

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 764

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 362

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 589

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 972

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 607

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1206

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 585

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 704

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 780

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 775