Premierul Dăncilă a anunţat cine şi cum va face Spitalul Regional Constanţa. Mai mare decât cel judeţean. Câte paturi va avea

 
Aseară primul ministru al României, Viorica Dăncilă, a anunţat, la Antena 3, că se va construi un spital regional cu 1.000 de paturi, la Constanţa, în baza unui parteneriat public-privat, având ca parteneri investitori din Turcia.
 

"Preşedintele Erdogan a prezentat interesul părţii turce pentru construcţia unui spital regional la Constanţa în parteneriat public-privat, un spital cu 1.000 de paturi", a anunțat Viorica Dăncila, la "Sinteza zilei".


Premierul a subliniat că investiţia a fost discutată, la Ankara, cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit premierului, România şi Turcia au semnat şi un memorandum în domeniul sănătăţii, document care va "promova încurajarea reciprocă a investiţiilor în sectorul sanitar", în industria farmaceutică, precum şi în cea de echipamente medicale.

Facem precizarea că potrivit Structurii organizatorice a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, aprobată prin Dispozitia Consiliului Judeţean Constaţa nr.432/2012 cu avizul Ministerului Sănătăţii, cuprinde 23 secţii însumând 1200 paturi spitalizare continuă la care se adaugă 240 paturi închise temporar şi 78 paturi spitalizare zi, dintre care la Sediul Central, situat în Constanţa, bulevardul Tomis numărul 145, sunt 960 patur.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 435

„Situația este critică” Mihai Lupu anunță „un moment istoric”. Un nou spital va fi construit la Constanța

23 Jun 2022 3235

LIVE TEXT Mihai Lupu, președinte CJ Constanța, despre construirea unui nou spital (GALERIE FOTO și VIDEO)

22 Jun 2022 2046

Epopeea Spitalului Regional Constanța, din nou în atenție publică. A fost actualizat inventarul bunurilor de pe strada Viilor

18 Jun 2022 2831

Ministerul Sănătății a elaborat proiectul de hotărâre de Guvern pentru transferul terenului viitorului Spitalul Regional Constanța

20 Apr 2022 1711

Un nou pas către construirea unui nou spital regional la Constanța. Ce decizie a luat ministrul Sănătății

22 Mar 2022 3404

Proiect reîntors în Parlament, după ce judecătorii de la CCR l-au declarat neconstituțional. Odiseea spitalului militar regional de la Constanța!

25 Sep 2021 3440

Se vor strânge semnături pentru Spitalul Regional PSD Constanța, în conferință de presă. Parlamentarii vorbesc de cele mai recente probleme

20 May 2021 2156

Consiliul Județean Constanța intenționează realizarea unui Spital Regional de Urgență pe un teren de la Ministerul Sănătății

22 Apr 2021 4356

Interpelarea ministrului Sănătății. Deputații PNL de la Constanța și Tulcea, front comun pentru înființarea unui spital regional

11 Feb 2021 3372

Parlamentarii PSD de la Constanța, supărați pe Iohannis “Spitalul regional este unul de interes strategic, gândit pentru a deservi inclusiv efectivele militare aliate”!

20 Jun 2020 2710

Iohannis a atacat la CCR proiectul spitalului regional de la Constanța. Reacția parlamentarilor PSD

19 Jun 2020 3130

Stelian Ion (USR) „Constanța are nevoie de un spital regional veritabil, de anvergură, dotat la standarde internaționale”

29 May 2020 4565

Bogdan Huțucă „PNL va aloca cele mai bune resurse și cei mai buni specialiști pentru a atrage fondurile europene necesare pentru construcția Spitalului Regional”

27 May 2020 3047

PUZ inițiat de Primăria Constanța pentru zona în care trebuia să se construiască Spitalul Regional (document)

03 Apr 2020 5414