Premierul Nicolae Ciucă „La 104 de ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre“

Premierul Nicolae Ciucă. Foto: GuvernPremierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. 

„La 104 de ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfășurare la granița de Est și un obiectiv național către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spațiul #Schengen. Și acum, ca și la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda națională sunt siguranța, stabilitatea și modernizarea României. Față de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme și dezvoltare, precum și protecția oferită de #NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie.
Avem astăzi datoria de a depăși orice diferențe de suprafață și a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes național, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine. Să arătăm că 1 decembrie este, cu adevărat, ziua unității noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în fața tricolorului!
Partidul Naţional Liberal rămâne un partid al tuturor românilor, devotat intereselor țării și cu un puternic angajament de a aduce România acolo unde îi este locul, alături de marile democrații europene. La mulți ani, #români! La mulți ani, #România!“ - a transmis premierul Nicolae Ciucă. 

UPDATE: 

Este sărbătoarea unităţii poporului şi a statului român, moştenire de preţ a întregii naţiuni române. Astăzi, se împlinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca naţiune, când la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, reprezentanţii tuturor provinciilor istorice româneşti au decis în unanimitate Marea Unire necondiţionată şi pentru totdeauna cu Regatul României.

Acel moment memorabil născut printr-o puternică mobilizare politică şi socială a înaintaşilor noştri, care au dus la împlinire visul de unitate naţională, reprezintă şi fundamentul României în care trăim generaţiile de astăzi.

Naţiunea română este rezultatul evoluţiei istorice, statul român modern este rezultatul naţiunii ca produs istoric. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a venit firesc după multe alte evoluţii esenţiale pentru întregirea naţiunii române: opera marilor cărturari ai Şcolii Ardelene, mişcarea de eliberare de sub domniile fanariote, efervescenţa mişcărilor revoluţionare din 1848, curajul celor două Principate Române de a se uni într-un singur stat la 24 ianuarie 1859, câştigarea independenţei în 1877 şi, cel mai important, jertfă de sânge a poporului român care şi-a câştigat dreptul la autodeterminare în Primul Război Mondial.

Odată cu Marea Unire, poporul român şi-a câştigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate binevenit al istoriei noastre. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit prin unitatea de voinţă, când poporul şi elitele sale au avut împreună un obiectiv naţional major. Poporul, teritoriul şi suveranitatea au rămas de atunci pilonii de bază ai statului român. Oricât de grele au fost încercările istoriei, poporul român a rezistat şi s-a dezvoltat, prin unitate. Împreună, românii şi-au apărat teritoriul şi suveranitatea.

Împreună au alungat regimurile totalitare care ne-au întunecat istoria timp de jumătate de secol. Ne bucurăm astăzi de statutul de membru al Uniunii Europene, aliat respectat şi de încredere al NATO şi de parteneriate strategice cu alte state care împărtăşesc valorile democraţiei şi statului de drept.

Dragi români,

Este minunată emoţia pe care o trezesc în noi reuşitele oricărui român şi reuşitele noastre ca naţiune. Să fim mândri că suntem români cred că poate reprezenta un obiectiv de suflet al tuturor şi putem reuşi acest lucru susţinând eficienţa instituţională, dezvoltarea economiei şi a nivelului de trai, pentru ca toţi românii să se simtă bine acasă, într-o Românie ferm ancorată pe axa de dezvoltare occidentală.


Cu gândul la exemplul de unitate al înaintaşilor noştri, pe care îi cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul naţiunii, am încredere că putem continua ceea ce ei au început şi să facem faţă cu bine provocărilor actuale.

La Mulţi Ani, România !

La Mulţi Ani, tuturor românilor, din ţară şi din afara graniţelor !"


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Nicolae Ciucă Guvernul va aproba continuarea Programului „Noua Casă“ (VIDEO)

26 Jan 2023 398

Premierul Nicolae Ciucă, la Iași „Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor“ (VIDEO)

24 Jan 2023 436

Premierul Nicolae Ciucă „Unirea Moldovei cu Țara Românească sub același domnitor este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor“

24 Jan 2023 444

Anchetă în urma accidentului mortal de la Complexul Energetic Oltenia. Declarațiile premierului Nicolae Ciucă (VIDEO)

18 Jan 2023 456

Nicolae Ciucă, de Ziua Culturii Naționale- „Omagiez memoria tuturor creatorilor români din toate timpurile“

15 Jan 2023 382

Ciucă a făcut anunțul De când vor putea fi folosite tichetele pentru plata facturilor la energie

11 Jan 2023 696

România a devenit a 19-a cea mai complexă și sofisticată economie a lumii! Anunțul premierului Ciucă

11 Jan 2023 565

Premierul a discutat cu reprezentanţii Romgaz despre punerea în producţie de noi sonde

10 Jan 2023 529

UPDATE. Jurnalistul Căutiş anunță „sentința definitivă ce impune DNA-ului să ancheteze pe primarul din Limanu“!

10 Jan 2023 1051

16 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Ce mesaj a transmis premierul Ciucă

01 Jan 2023 726

Ciucă salută preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către Suedia. Ce mesaj a postat pe Twitter

01 Jan 2023 703

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj la finalul anului 2022. „Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme“

31 Dec 2022 614

De la 1 ianuarie, Guvernul nu mai prelungește măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant

28 Dec 2022 1174

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă Încurajăm investițiile sud-coreene în producerea energiei verzi și tehnologiilor digitale

23 Dec 2022 716

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, întrevedere cu omologul său din Republica Coreea, Han Duck-soo

21 Dec 2022 540