01 Jun, 2023 13:29
947
"Am convocat o şedinţă de Guvern astăzi, de 1 iunie, o şedinţă excepţională pentru că am apreciat că este absolut necesar să facem în aşa fel încât să remediem tot ceea ce s a întâmplat în aceşti 30 de ani în care cu adevărat s-au acumulat o serie de nedreptăţi şi inechităţi în sistemul educaţional, iar acestea trebuie să fie îndreptate. Este dreptul tuturor celor care astăzi îşi desfăşoară activitatea în sistemul educaţional din România, iar rolul nostru, împreună cu dumnealor, este să căutăm şi să adoptăm decizii care să rezolve aceste probleme. Sigur, nu putem asigura şi nu ne putem asuma că printr-o singură decizie şi printr-o singură activitate aceste probleme vor putea să fie rezolvate. Ordonanţa de urgenţă de astăzi schimbă radical modul de salarizare în educaţie pentru că am considerat că este necesar ca noi toţi să înţelegem rolul şi menirea pe care o au atât dascălii, cât şi întreg sistemul, (...) în identificarea soluţiilor şi asigurarea unui sistem educaţional aşa cum ne dorim noi toţi", a declarat Ciucă.
"Din perspectiva noastră, este garanţia încrederii că discutăm despre un proces ireversibil, care va fi consolidat prin dialog cu întreg mediul asociativ, care va fi consolidat prin măsurile care vor fi luate la nivelul Ministerului Educaţiei şi la nivelul Guvernului, astfel încât să asigure derularea întregului proces de reformă din educaţie. Este momentul să recunoaştem că astăzi România nu-şi mai poate permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală. Sunt momente foarte importante pentru copiii din clasa a VIII-a, sunt momente importante pentru tinerii care finalizează liceul şi trebuie să intre în examenul de Bacalaureat. Sunt aspecte pe care le-am avut şi le avem în continuare în vedere astfel încât să intrăm în normalitate şi să asigurăm coerenţă întregului proces de transformare şi de modernizare a educaţiei în România", a adăugat premierul.
"Sunt convins că, prin decizia de astăzi şi întâlnirile pe care le vom avea astăzi cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, vom reuşi împreună să redăm speranţa unui viitor mai bun pentru copiii noştri, pentru că atât noi, cât şi ei îşi doresc să reuşească în viaţă, îşi doresc să îşi descopere menirea, îşi doresc să valorifice talentul fiecăruia dintre ei. Am convingerea că, legând prietenii noi şi recunoscând tot ceea ce au de făcut prin educaţie, vor realiza că prin ei înşişi şi prin sprijinul nostru vor reuşi în viaţă", a mai spus Ciucă.
Sursa: Agerpres.ro"Prin demersul nostru şi prin dialogul şi măsurile care vor continua, vom asigura un sistem de educaţie care va ocupa unul dintre primele locuri, alături de sănătate, în priorităţile guvernamentale. Urez copiilor încă o dată 'La mulţi ani!', iar tuturor celor care ne aflăm astăzi la masa deciziei guvernamentale, să avem disponibilitate la dialog şi să facem în aşa fel încât să arătăm că, prin responsabilitatea noastră, nu facem altceva decât să manifestăm grija şi datoria faţă de viitorul copiilor noştri", a adăugat premierul.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: