Președintele ANPC, Claudiu Dolot, va fi prezent pe litoral la verificările efectuate de instituție

  • Ieri, 2 iulie, a fost activat „Comandamentul Litoral” 2021
  • Lansarea evenimentului a avut la Constanța, în prezența lui Claudiu Dolot, președinte ANPC
  • Alături de el s-au aflat Paul Anghel, director general ANPC, cât și reprezentanții autorităților locale și ai oamenilor de afaceri
 
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat, la Constanța, pe 2 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, susținută în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, Comandamentul Litoral” 2021.
 
Devenit tradițional, în perioada vacanțelor de vară, Comandamentul Litoral 2021, structură specială pentru protecţia consumatorilor, are ca scop prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi.

În prezența unor invitați de marcă, Prefectul județului Costanța- Silviu-Iulian Coșa, a Primarului Municipiului Constanța, Vergil Chițac, precum și a reprezentanților industriei ospitalității de pe litoral, Președintele ANPC, Claudiu Dolot, împreună cu Directorul General, Paul Anghel, au expus strategia pe care o vor urma echipele de control în acest sezon. Au mai participat Horia Constantinesu din partea Primăriei Constanța,  reprezentanții agenților economici, Corina Martin, Nicolae Bucovală și Mircea Titus Dobre. În sala se află și Ecaterina Scânteie, comisar general adjunct al CJPC Constanța.

Responsabilitatea va fi principalul cuvânt care va caracteriza activitatea Comandamentului, în acest an. Strategia pe care o doresc aplicată aici este consiliere, prevenție, educație și măsuri mai dure unde sunt neconformități aspre”, a declarat Președintele Claudiu Dolot, în cadrul conferinței. 

 
„Șase echipe de 2 oameni vor acționa la început, dar sunt disponibili mult mai mulți. Vom suplimenta dacă este necesar", a spus Dolot întrebat de cotidianul ZIUA de Constanta în legatură cu numărul de comisari.

Structura specială a ANPC, subordonată direct Președintelui Autorității va desfăşura următoarele activităţi: controale operative, preluarea şi cercetarea reclamaţiilor, activităţi de informare şi educare a consumatorilor, consilierea operatorilor economici, controale tematice naționale și proprii structurii etc.


Comandamentul Litoral 2021 își va derula activitatea astfel încât cetățenii care se află, în această vară, pe litoralul românesc al Mării Negre, momentul cel mai aglomerat al anului în zonă, să poată beneficia de produse și servicii corespunzătoare și în deplină concordanță cu prevederile legii, pentru a se bucura de vacanța mult visată.

Consumatorii aflați pe litoral, care constată nereguli în toată această perioadă, au la dispoziție numărul de telefon al CJPC Constanța, pentru a sesiza situațiile rapid.

Numărul de telefon este 0241.550.550.


Pe parcursul campaniei desfășurate de comisari, pe litoral, în cadrul Comandamentului, ANPC va informa consumatorii, după fiecare etapă a acțiunilor de consiliere, supraveghere și control, care au fost constatările echipelor ANPC, în teren, referitoare la produsele și serviciile oferite publicului, în sezonul estival 2021.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 513

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1743

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2741

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 568

Justiție Constanța Eden Travel Partner SRL firmă din Constanța, solicită anularea unui proces verbal de contravenţie ANPC

16 Mar 2024 543

Amenzi și oprirea temporară a patru stații ale Lukoil, după controale ale ANPC. Ce nereguli au fost depistate

14 Mar 2024 820

Anunțul ANPC Cerinţele necesare pentru ca un produs să poată fi numit românesc ar putea fi stabilite printr-un act normativ

13 Mar 2024 535

Acțiune de control în mai multe stații ale OMV Petrom! Ce nereguli au găsit comisarii ANPC (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 768

Rate calculate greșit la Raiffeisen Bank. ANPC recomandă păgubiților să-și revendice banii

11 Mar 2024 855

Firma care controlează lanțul de supermarketuri Penny, la judecată cu ANPC - Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanta

02 Mar 2024 615

Farmacia, verificată de ANPC Eurosantis SRL, firma lui Ion Dumitrache de la PSD, în proces cu Protecția Consumatorilor Constanța!

27 Feb 2024 904

ANPC a închis de urgență încă trei săli de fitness World Class. S-a lăsat și cu amenzi în valoare de 28.000 lei

22 Feb 2024 659

Cum să fii în siguranță când faci cumpărături online. Ghidul ANPC

18 Feb 2024 664

Cum să alegi cadouri sigure și autentice de Sf. Valentin și Dragobete. Sfaturile Directorului ANPC

11 Feb 2024 666

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1416