Preşedintele Iohannis, discuție cu secretarul american al Apărării despre provocările energetice din Europa

  • Președintele Klaus Iohannis, l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, aflat în vizită oficială în România, se arată într-un document transmis de Administrația Prezidențială. 


În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la stadiul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și perspectivele de dezvoltare ale acestuia, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.

Președintele României a apreciat evoluția și rezultatele remarcabile ale cooperării bilaterale dintre țara noastră și SUA și a reiterat importanța pe care țara noastră o acordă consolidării Parteneriatului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât și la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic și energetic.

Președintele Klaus Iohannis a evocat dialogul substanțial pe care l-a avut cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, în marja Summitului NATO de la Bruxelles, din luna iunie 2021, precum și importanța participării liderului de la Casa Albă la Summitul Formatului B9, găzduit de Președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în luna mai 2021. 

Președintele Klaus Iohannis a salutat nivelul excelent al cooperării existente la nivelul forțelor armate române și americane, confirmat în cadrul exercițiilor, misiunilor și operațiilor, și a încurajat dezvoltarea pe mai departe a proiectelor comune în context bilateral și aliat, pentru întărirea securității regionale și, implicit, a celei euroatlantice.

Totodată, Președintele României a oferit asigurări că țara noastră va continua să fie un partener strategic și un aliat de încredere, ferm angajat în consolidarea politică și militară a Alianței Nord-Atlantice, inclusiv a posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic și în regiunea Mării Negre.

Referindu-se la contextul global de securitate, Președintele Klaus Iohannis a evocat caracterul esențial al unei relații transatlantice solide pentru gestionarea provocărilor comune de securitate.

În context, Președintele României a punctat impactul evoluțiilor recente din domeniul energetic la nivelul Uniunii Europene, evidențiind eforturile României în direcția diversificării surselor de energie, precum energia nucleară, și a sporirii independenței energetice a țării noastre.

Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, a apreciat consistența Parteneriatului Strategic cu România și a subliniat interesul sporit al SUA de a continua dezvoltarea și diversificarea excelentelor relații de cooperare cu țara noastră.



Oficialul american a transmis recunoștința SUA față de contribuția majoră a României în cadrul NATO, punctând importanța cooperării dintre forțele armate române și americane, în cei aproape 20 de ani în teatrul de operații din Afganistan, pentru construcția și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

De asemenea, Secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, a subliniat hotărârea SUA de a-și menține angajamentul în securitatea regiunii Mării Negre și de a consolida relațiile bilaterale cu România.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 390

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 426

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 422

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1618

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 447

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 679

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 732

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 426

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 833

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 538

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 465