Președintele Klaus Iohannis „După părerea mea, calendarul inițial al rotativa guvernamentale poate fi respectat“

Foto: Administrația PrezidențialăÎn cadrul conferinței comune susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier la Palatul Cotroceni Klaus Iohannis a fost întrebat dacă poate fi respectat calendarul din protocol și rocada guvernamentală poate avea loc, cu demisia Premierului Ciucă pe 26 mai, așa cum era stabilit

„Nu există nicio sincopă în discuții și, sigur, greva din învățământ este o temă foarte serioasă și sunt foarte bucuros că, în afară de faptul că legile educației au fost adoptate în Parlament – chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale educației nu au mai fost adoptate în procedură ordinară în Parlamentul României – în afară de acestea, solicitările profesorilor, ale dascălilor, la modul general, am mai spus-o, sunt, în bună parte, legitime, ușor de înțeles.

Acum, Coaliția, evident că este în situația să negocieze ceva și mă bucură foarte mult că aceste negocieri se poartă real în format de coaliție. Au existat mai multe întâlniri și speranța mea este să se termine amiabil. Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea guvernului, a Premierului, a ministrului Educației, doamna Deca, de a sprijini aceste solicitări. S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate.

Acestea – și am avut o discuție cu conducerea coaliției pe această temă – aceste promisiuni vor fi onorate. Indiferent cum se duc negocierile, ce a promis guvernul că este posibil va face. Pe de altă parte și sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute  de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției și există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care sigur că va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din educație – asta, despre grevă.

După părerea mea, calendarul inițial al rotației, cum se numește, sau al rocadei, poate fi respectat. Vineri ar începe procedura și, în varianta optimală, ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus și celor din PNL, i-am rugat să trateze negocierile în coaliție și cu greviștii cu toată seriozitatea, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilității guvernării, stabilitatea generală în România fiindcă numai de instabilitate și de certuri politice nu avem nevoie în situația în care, iată, și noi doi am menționat gravitatea crizei create de atacul Rusiei asupra Ucrainei, de problemele din energie, de ambițiile noastre de tranziție verde. Pentru toate acestea, este nevoie de stabilitate, de o guvernare înțeleaptă și, sigur, de măsuri care vin să sprijine și pe cei care lucrează și au așteptări din partea guvernanților. În esență, toate aceste chestiuni pot fi rezolvate cu înțelepciune.

Știți că nu am obiceiul să spun înainte să se întâmple anumite chestiuni și etape ce va fi, dar cert este că imediat după ce se inițiază procedura, adică imediat ce premierul își depune mandatul, voi iniția următorii pași. Nu am niciun interes să trag de timp și nu am niciun interes să apară sincope și incertitudini. Această rotație trebuie să se desfășoare, după părerea mea, rapid, corect, pe scurt, cum se spune, „sticlă”, fiindcă oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori, de negocieri care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care și-a însușit-o Coaliția de la bun început, se pune în practică și mergem mai departe. Asta este așteptarea mea“ - a precizat Klaus Iohannis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectivă 2023 Momentele politice importante ale anului pe plan local și național

22 Dec 2023 1061

Premierul Nicolae Ciucă, aşteptat să îşi depună demisia luni!

12 Jun 2023 910

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor Liderii coaliţiei de guvernare au decis împreună să continue în această formulă cu Nicolae Ciucă premier (VIDEO)

26 May 2023 1086

Primul ministru Nicolae Ciucă „Am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ și să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice“ (VIDEO)

26 May 2023 969

Premierul Nicolae Ciucă nu își va depune mandatul până la soluţionarea grevei profesorilor (VIDEO)

26 May 2023 1011

Premierul Nicolae Ciucă „Vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul“

24 May 2023 935

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Până la rezolvarea solicitărilor sindicatelor și a reformei pensiilor speciale, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată“

20 May 2023 1058

ZIUA LIVE Ce se va întâmpla în județul Constanța după rotativa guvernamentală de la sfârșitul acestei luni? Mihai Lupu ne răspunde (VIDEO)

17 May 2023 1505

Președintele PNL Nicolae Ciucă, despre rotativa guvernamentală „Partidul Naţional Liberal nu a cerut absolut nimic, în afară de rămânerea în protocol.

16 May 2023 1217

Ministrul Sorin Grindeanu „Odată cu noul guvern trebuie să avem mai puține ministere, nu doar secretari de stat“

10 May 2023 1242

Președintele PSD „Sunt ferm convins că rotativa guvernamentală se va face până la începutul lunii iunie“

02 May 2023 873