Președintele României „Sărbătorim astăzi Ziua educației financiare, într-un context puternic marcat de volatilitate“

Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administrația PrezidențialăPreședintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 11 aprilie 2023, un mesaj cu prilejul Zilei educației financiare.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Sărbătorim astăzi Ziua educației financiare, într-un context puternic marcat de volatilitate și de o viteză în creștere a schimbărilor din economie și societate. O bună educație economică și financiară este esențială deopotrivă pentru cetățeni și pentru calitatea deciziei de politică economică.

Ziua națională dedicată educației financiare aduce în prim-plan nevoia unui nivel adecvat de cunoștințe și abilități cu privire la gestionarea resurselor financiare, ca etapă esențială în asigurarea bunăstării economice și sociale, a cetățenilor și a țării în ansamblu.

Ziua educației financiare reprezintă, de asemenea, o ocazie potrivită de a reflecta asupra modului în care oferta de educație economică și financiară răspunde, cu adevărat, competențelor necesare în economia actuală.

Există o serie de inițiative orientate spre educarea copiilor, informarea și formarea adulților, pregătirea specialiștilor din acest domeniu - la fel cum există profesioniști dedicați, care se străduiesc să țină pasul cu vremurile, să transmită cunoștințe și să dezvolte competențe care să răspundă unor nevoi reale.

Calitatea politicilor economice, a legilor și a actului de guvernare trebuie să se sprijine pe o educație economică sănătoasă, care să genereze decizii și măsuri responsabile, prin care să revenim sustenabil în zona stabilității monetare și a echilibrelor macroeconomice.

Educația financiară reprezintă, totodată, mijlocul indispensabil pentru a atinge obiective naționale esențiale, precum creșterea susținută a intermedierii financiare, dezvoltarea competitivă a pieței de capital și consolidarea unui sistem de asigurări sustenabil în România.

Anul trecut, am acordat Înaltul Patronaj unei inițiative comune din partea mediului financiar-bancar și a comunității academice de a promova educația financiară, ca prioritate, și de a acționa concret, prin derularea de programe și proiecte dedicate. Îmi doresc ca această inițiativă să se dezvolte, activitățile să se diversifice, iar rezultatele să se dovedească pe măsura așteptărilor.


Îi încurajez pe promotorii educației financiare să rămână consecvenți în abordare, proactivi și conectați la nevoile reale ale societății și, nu în ultimul rând, să colaboreze și să extindă rețeaua de parteneriate, pentru a beneficia de o educație economică și financiară proprice dezvoltării țării noastre“ - a transmis președintele Klaus Iohannis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 379

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 10777

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 404

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 407

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 409

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 517

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1174

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 394

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 428

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 709

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 495

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 419

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 565

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 454

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 484