Primăria Constanţa şi-a dat acordul Un bloc de opt etaje va fi construit de Victoria Berdilă în zona Cazinoului din Mamaia

După ce, anul trecut, Victoria Berdilă a obţinut Certificatul de Urbanism nr. 1563 pentru construirea unui bloc D+P+6-7-8 etaje cu funcţiunea de hotel apartamente, amplasat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, iată că investitorul a mai bifat o victorie.
 
De data aceasta, este vorba despre Autorizaţia de Construire nr. 139, emisă de administraţia publică locală pe data de 20 ianuarie, cu obiectul „Construire imobil D+P+6-7-8 etaje - hotel şi apartamente, conform HCL nr. 121/24.05.2013“. Actul, emis de Direcţia de Urbanism a Primăriei Constanţa, este valabil până pe data de 20.01.2017, lucrările urmând să se desfăşoare timp de 36 de luni. La o simplă căutare pe Internet, Victoria Berdilă apare ca având profesia de traducător autorizat de limbă rusă.

O serie de afaceri de dezvoltare imobiliară

Victoria Berdilă mai este implicată într-o serie de afaceri de dezvoltare imobiliară. Potrivit datelor de la Primăria Constanţa, pe 9 februarie 2015, Constantin şi Victoria Berdilă au obţinut autorizaţia de construire a blocului de opt nivele de pe aleea Universităţii, alături de Victor şi Snejana Sîmbotean - medic specialist Obstetrică - Ginecologie, Mădălina şi Andy-Iulian Jalbă - administratorul celebrei firme de lucrări în construcţii Alex Building SRL, Chiraţa Fuduli - moştenitoarea lui Anton Fuduli, defunctul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, Antonela Cătălina Mănăilă şi Dan Cristian Mănăilă - ambii fiind membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).
 
În anul 2013, alături de aceiaşi Antonela Cătălina şi Dan Cristian Mănăilă, Mădălina şi Andy Iulian Jalbă, Victor şi Snejana Sîmbotean şi împreună cu SC Disan Expert SRL, Doru Cristian Mănăilă, Ion şi Maria BerdilăGalina TariucMihai Dragoş GîrbăAurelia şi Costache UngureanuDoru Marian şi Iuliana UngureanuCristina Ştefania StîngăRoxana Monica şi Lucian Dorneanu, Paula şi Cornel Marian CincaLiuba şi Valentin Moisei şi Oleg şi Elvira Ursatii (fostă Levria Solopenko, medic Obstetrică - Ginecologie), au obţinut Autorizaţia de Construire nr. 2268 din 16 decembrie 2013, pentru modificarea proiectului aprobat anterior, prin Autorizaţia nr. 1499/30.08.2013. Proiectul iniţial prevedea construirea unui „imobil D+P+3-4E - 40 de apartamente şi împrejmuire lot“. Astfel, toţi investitorii mai sus menţionaţi au reuşit atunci să obţină aprobarea Primăriei cu privire la „supraetajarea cu un nivel în maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a imobilului în curs de execuţie“, situat pe o stradă nespecificată.
 
În anul 2012, Constantin şi Victoria Berdilă obţineau Autorizaţia de Construire nr. 568, din 4.04.2012, pentru modificarea unui proiect aprobat prin AC 1385/19.09.2011, care, iniţial, prevedea „reconfigurare construcţie existentă şi anexă gospodărească parter în imobil P+1/2E cu terasă circulabilă - locuinţă unifamilială“, solicitând aviz şi pentru „recompartimentări interioare, modificare faţade şi reparaţii împrejmuire teren“. Imobilul era situat pe strada Ciprian Porumbescu nr. 33.

Citeşte şi

Partener de afaceri cu medici ginecologi şi experţi ANEVAR Zona Cazino Mamaia se va aglomera cu încă un bloc de apartamente

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou demers pentru ridicarea unui bloc de 6 etaje, lângă Hotel Scandinavia din Mamaia

14 Jan 2024 996

Imobiliare Constanța Bloc de 8 etaje în Mamaia! Cine este investitorul

09 Jan 2024 1309

Majoritatea PNL-PSD din CLM a decis Un coleg de partid al primarului Chițac va ridica un bloc în stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1268

Proiectul intră la vot în CLM Afaceristul Daniel Angelin Cîrîc din Brăila vrea să ridice un bloc pe locul fostei grădini a Teatrului din Mamaia (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1164

Imobiliare Constanța Familia Micula, document depus la Mediu pentru viitorul bloc de 10 etaje din Mamaia (DOCUMENT)

27 Aug 2023 1668

Constănțeanul supărat Stațiunea Mamaia, bombardată cu documentații de urbanism!

02 Jun 2023 1633

Președintele PNL Însurăței din județul Brăila, vrea să ridice un bloc de apartamente pe locul fostei grădini a Teatrului de Vară din Mamaia (DOCUMENT)

29 May 2023 1675

Bloc de 8 etaje în Mamaia. O nouă încercare pentru investitori

27 Apr 2023 1207

Alertă în Stațiunea Mamaia. Arde fațada unui bloc. Mai multe echipaje de pompieri, chemate în ajutor (FOTO + VIDEO)

29 Nov 2022 6581

Titi’s Klab Rezidence SRL dorește să ridice un bloc de 8 etaje în Mamaia

12 Nov 2022 1762

Gas Port Oil SRL, răspuns negativ privind supraetajarea unui bloc din Mamaia!

11 Nov 2022 1520

Amendă pentru investitorul care ridică un turn de 15 etaje în stațiunea Mamaia. Cine este și care este motivul

07 Nov 2022 2218

O firmă din București vrea să ridice un bloc de 6 etaje în Mamaia. Răspunsul primit de la Primăria Constanța

08 Apr 2022 1261

UPDATE Incendiu în cartierul Summerland din Stațiunea Mamaia. Mai multe persoane, printre care și cetățeni ucraineni, evacuate (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2022 3666

Ce se construiește Șantier în zona cluburilor din Mamaia. Au început lucrările pentru blocul de 15 etaje de pe aleea Lamia (galerie foto)

18 Nov 2021 10694