Primarul Valentin Vrabie, gazdă primitoare Poștașii din județul Constanța au venit să se întreacă și să petreacă la Peștera

Zona Valea Izvorului a fost animată, din nou, sâmbătă. Primăria comunei Peștera a fost gazda celei de-a 36-a ediţii a Marşului factorilor poştali, faza județeană. La acţiunea organizată de CN Poşta Română împreună cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România au participat peste 170 de angajaţi ai Poştei Române, care au venit să facă mișcare în aer liber, pe Valea Izvorului, la Peștera. Factorii poștali din tot județul au venit pentru a doua oară la Peștera pentru a participa la Marșul poștaşilor. „Mă simt onorat de faptul că poştaşii şi-au dorit ca această competiţie să se desfăşoare, pentru a doua oară, tot în comuna noastră“, a declarat primarul comunei, Valentin Vrabie.

Angajaţii Poştei Române au făcut mişcare, s-au distrat, au avut parte de un picnic şi, de asemenea, au putut sta de vorbă cu primarul Valentin Vrabie, cel care s-a ocupat de asigurarea bunei-dispoziții și care a făcut tot posibilul ca acest eveniment să fie unul de neuitat.

Dar pentru că vorbim totuși despre o competiție, factorii poștali au trebuit să vină bine pregătiți, pentru a pune mâna pe unul dintre premiile puse în joc. Astfel, pe categorii - fete şi băieţi -, poștașii, care s-au clasat pe locul 1 la marș, au primit 300 de lei, cei de pe locul 2 - 200 de lei, iar cei de locul 3 - 100 de lei. Nu în ultimul rând, au fost acordate premii și pentru cel mai tehnic poştaş, dar și pentru cel mai tânăr şi cel mai vârstnic factor poștal, care au primit câte 150 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.