Primele fotografii cu mașina preotului implicată, în tragicul accident, de luna trecută, pe A2 la Cernavodă. Doi copii au murit (galerie foto)

Un grav accident a avut loc, în dimineața zilei de 1 septembrie, în jurul orei 04.30,  pe Autostrada A 2, la Km 188-189-Zona Cernavodă, pe sensul de mers București-Constanța.
 
Imediat, la locul evenimentului au fost direcționate un echipaj SMURD-C1, de la Constanța și trei echipaje B2 de la substațiile Medgidia și Cobadin.

Salvatorii au găsit la locul dezastrului două fetițe de un an, în comă, o altă fetiță de trei ani, care a fost resuscitată, dar în ciuda eforturilor a murit, o femeie, de 25 de ani, conștientă, și șoferul, un bărbat a cărui vârstă nu era cunoscută, care a primit îngrijiri medicale pe loc.

Potrivit Poliției Autostrăzi familia, din Cluj, venea spre mare, pe banda 2 și la un moment dat șoferul s-a întors spre unul din copiii din spate, a pierdut controlul volanului și s-a lovit cu un tir care mergea pe banda 1, după care a ricoșat în parapetul despărțitor.
 
Conform unui comunicat al Spitalului Judeţean Constanţa, ”În urma accidentului rutier produs pe Autostrada Soarelui în această dimineață, la Urgența SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța, au ajuns 3 victime:, doi copii și o femeie”.

La vremea respectivă, protopopul Dan Hognogi, de la Proptopopiatul Cluja confirmat  că  în accident a fost implicat preotul Dragoș Constantin Ane de la parohia Coasta-Tăușeni-Filia din județul Cluj. 

”Vă confirm cu tristețe faptul că este vorba despre preotul Dragoș Constantin Ane” - a declarat pentru ZIUA de Constanța protopop Dan Hognogi. 

Potrivit unor surse în sâmbata Rusaliilor, pe 3 iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Tăușeni, Protopopiatul Cluj I.

Înaltpreasfintia Sa a fost înconjurat de un impresionat sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Dan Hognogi, iar la slujbă au asistat numeroși credincioși. Sărbătoarea a fost prilejuită de sfințirea lucrărilor care au fost realizate la biserică, între care amenajarea Sfintei Mese și a iconostasului.

Pentru bogata activitate misionar-pastorală și administrativ-gospodărească, părintele paroh Dragoș – Constantin Ane a fost hirotesit iconom.


Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO Slujbă de pomenire în memoria tinerilor decedați în cumplitul accident de la 2 Mai. Părinții lui Sebi au ridicat o placă memorială (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Oct 2023 1693

Un preot, martor la tragedia de la ieșire din pădurea Babadag „Dragi părinti, educați-vă copiii, responsabilizati-i atunci când le dați o mașină pe mână“ (GALERIE FOTO)

28 Jan 2023 3117

Un preot a intrat cu mașina în stâlp pe o stradă din Constanța! Primele informații (GALERIE FOTO)

21 Jun 2022 3152

Județul Constanța Preotul, grav rănit în explozia de la Tichilești, a decedat. Unde va fi înmormântat

28 May 2021 3235

Caz șocant. O profesoară de religie a murit după ce s-a aruncat din ambulanța care o transporta la spital

22 May 2019 1669

Șoferul implicat în accidentul de la Negru Vodă, județul Constanța este preot la Mănăstirea Comana. Acesta era băut în momentul accidentului

20 Apr 2019 6888

Doliu în lumea preoţiei. Un preot, din Episcopia Tulcii, şi preoteasa, erau înmormântaţi. Alt preot român a murit în accident

19 Feb 2019 3969

Doliu în Episcopia Tulcii Slujbă impresionantă de pomenire pentru preotul şi soţia lui, morți într-un tragic accident. Se întorceau de la Ierusalim

14 Feb 2019 4730

Doliu în Episcopia Tulcii. Un preot şi soţia lui au murit într-un tragic accident. Se întorceau de la Ierusalim (galerie foto)

14 Feb 2019 20510

Săptămâna neagră la Constanţa. Morţi fulgerătoare, scandal între clanuri şi accidente teribile (galerie foto)

29 Jan 2019 5137

Surse. Cine este preotul decedat în accidentul de la Ciocârlia de Jos, județul Constanța (galerie foto+video)

28 Jan 2019 20943

UPDATE. Imediat după miezul nopţii. Accident rutier grav în judeţul Constanţa. Un preot decedat (galerie foto+video)

28 Jan 2019 36460

Accident rutier în apropiere de Mănăstirea Sf Andrei, județul Constanța. Un preot s-a răsturnat cu mașina. Cine i-a sărit în ajutor

30 Nov 2018 2275

Accident rutier grav în Suceava. O femeie a murit iar alta a fost rănită. Șoferul implicat, un preot. Incredibil ce a făcut suspectul după accident

14 Nov 2018 2447

Accident rutier grav Un tânăr motociclist a fost ucis, în trafic, de un preot. Dinamica accidentului. Comunicatul Episcopiei

07 Oct 2018 3684