Primii 15 prefecți și subprefecți au depus astăzi jurământul de învestitură. Ce mesaj le-a transmis ministrul Lucian Bode (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ceremonia de învestire a prefecților din județele Bacău, Dolj, Ialomița, Iași și Ilfov și a subprefecților din județele Bacău, Bihor, Brașov, Covasna, Dolj, Iași, Ilfov, Olt și Vâlcea a avut loc astăzi la Ministerul Administrației și Internelor. Este vorba despre 15 prefecți și subprefecți care au depus astăzi jurământul de învestitură. 

„Învestirea în aceste funcții de demnitate publică reprezintă în primul rând asumarea unei imense responsabilități. Le-am transmis acestora, în cadrul ceremoniei de învestire, că funcția de prefect si subprefect nu este un cadou politic, ci reprezintă un angajament serios pe care l-au luat în fața Guvernului României și a cetățenilor, pe care trebuie să îl onoreze exemplar. Începând de azi fiecare dintre ei trebuie să își asume pe deplin rolul constituțional ce le revine și să fie un factor de echilibru politic și administrativ“ - a transmis ministrul Lucian Bode. 


Ministrul Bode a menționat că de modul în care actionează vor depinde bunul mers al lucrurilor, dar mai ales siguranța cetățenilor și a comunităților!

„De aceea, reacțiile trebuie să fie eficiente si profesioniste, fără blocaje sau disfuncționalități în procesul de coordonare, de comunicare și de aplicare a măsurilor. Traversăm în continuare o perioadă dificilă din punct de vedere pandemic și este nevoie de efortul comun al tuturor instituțiilor statului pentru a o gestiona cu rezultate pozitive. Îi felicit pe cei care azi au depus jurământul de învestitură, jurământ care îi obligă să își îndeplinească cu onoare și responsabilitate misiunile viitoare și le doresc mult succes în activitate!“ - a mai precizat ministrul Lucian Bode. 



Sursa foto+video: Facebook/Lucian Bode

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 1052

Secretarul general al PNL spune că partidul ar putea ajunge la un scor de 25%!

19 Sep 2023 713

Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru! (VIDEO)

12 Jun 2023 1342

Aproximativ 23.500 de lucrători MAI vor acționa zilnic în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii

30 May 2023 1121

Directorul general al Jandermeriei Naționale Franceze, decorat de Președintele României

26 May 2023 782

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a decis. Teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu este un plagiat

24 May 2023 731

Președintele ANSVSA, prezent la inaugurarea punctului vamal de frontieră Bumbăta (România) - Leova (Republica Moldova)

23 May 2023 1370

MAIDirector general al Jandarmeriei Naționale Franceze vizitează România

12 May 2023 741

MAI Peste 130 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise, depistate la festivalurile de pe litoral din minivacanța de 1 mai

02 May 2023 1531

Serviciul Antidrog al BCCO Constanța a primit azi Placheta de onoare a Poliției Române (VIDEO)

24 Mar 2023 3140

MAI Acord între România și Republica Moldova pentru control coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița – Leușeni (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Feb 2023 1055

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, anunț important ce îl vizează pe ministrul de Interne, Lucian Bode (VIDEO)

09 Feb 2023 1314

Camera Deputaţilor Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, respinsă

08 Feb 2023 1017

Reacția ministrului Bode, după ce UBB a decis că a plagiat în teza de doctorat. „Este uluitor! Voi merge în instanță” (DOCUMENT)

11 Jan 2023 1187

Lucian Bode „25 de miliarde de euro pierderi înregistrate de România prin neaderarea la Schengen“

15 Dec 2022 1243