Procedura poate dura şi o săptămână, iar constănţenii îngheaţă în case RADET începe probele la rece

Începând de azi, 7 octombrie, RADET Constanţa va începe procedura de încărcare a instalaţiilor de încălzire şi efectuarea probelor la rece.

Deşi temperaturile de săptămâna trecută au scăzut destul de mult, RADET nu a pornit deocamdată căldura în municipiul Constanţa. Chiar dacă potrivit legii, agentul termic trebuie livrat dacă timp de trei zile temperaturile exterioare sunt mai mici de 10 grade, constănţenii tremură de frig. Cu toate acestea, RADET Constanţa începe abia azi încărcarea instalaţiilor de încălzire şi efectuarea probelor la rece. Respectiva procedură ar putea dura, potrivit reprezentanţilor RADET, şi o săptămână. Mai mult, până la acestă oră, nicio Asociaţie de Proprietari nu a solicitat de la RADET furnizarea căldurii. „Prognoza meteo arată că de la sfârşitul acestei săptămâni se va înregistra o creştere a temperaturilor.

Nu putem da căldură, apoi să o oprim. În funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare din zilele ulterioare acestei date, vom hotărî şi vom comunica data începerii furnizării încălzirii în municipiul Constanţa”, a explicat Monalisa Matar, reprezentantul Biroului de Comunicare al RADET. În aceste condiţii, RADET face apel către consumatori, asociaţii de proprietari, agenţi economici şi consumatori casnici, să îşi ia măsurile necesare specifice pentru finalizarea lucrărilor pe instalaţiile interioare, în scopul prevenirii unor inundaţii nedorite odată cu umplerea instalaţiilor RADET. Consumatorilor care nu au instalaţia interioară terminată trebuie să manevreze în poziţia închis, vanele de la branşament sau de la grupul de măsură al energiei termice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare în dosarul în care municipiul Constanța și Consiliul Local au fost date în judecată de lichidatorul judiciar al falimentarului RADET!

28 Feb 2024 899

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3367

Termoficare Constanța anunță când revine apa caldă. Vezi dacă te afli printre cei vizați

14 Aug 2023 958

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2010

Al patrulea împrumut acordat pentru Termoficare Constanta SRL de la înființare! Restanțele de plată către Electrocentrale Constanța SA se apropie de 80 de milioane de lei(DOCUMENTE)

15 Feb 2023 1730

Încă o avarie la Constanța! Țâșnește apă fiartă din asfalt pe strada Semănătorului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jan 2023 2173

RADET Constanța, în faliment! Noul termen al dosarului, în aprilie

14 Jan 2023 2280

Proces pe circa nouă hectare de teren, din Constanța, pe masa judecătorilor de la Tribunal. Dosarul se deschide azi!

09 Jan 2023 1743

Mai există fezabilitate pentru noul CET promis constănțenilor?

24 Nov 2022 2128

Un fost candidat la Primăria Constanța s-a retras dintr-o firmă. Societatea a fost preluată de o rudă, ex-administrator al falimentarei RADET

01 Nov 2022 2538

Consiliul Local Constanța, dat în judecată de lichidatorul judiciar al RADET! Iată ce se cere

29 Oct 2022 1675

RADET Constanța, în faliment! Se cere tragerea la răspundere a fostelor organe de conducere! Anunțul tribunalului

15 Sep 2022 4875

Avarie majoră pe rețeaua de apă caldă din municipiul Constanța. Nu a fost reluată furnizarea apei calde după revizia de două săptămâni

01 Sep 2022 2726

UPDATE Avarie Termoficare în municipiul Constanța în apropierea Spitalului de Boli Infecțioase. Mai multe cartiere, fără apă caldă (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jul 2022 3117

Liviu Popa, declarații importante Cine ar putea fi tras la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! Listă

09 Jun 2022 3685