Proces pentru expropriereCentura Constantei trece prin parcarea Dedeman

p2-dedeman_-_cristian_carjaliu.jpgFirma Dedeman a depus o acţiune în instanţă pentru expropriere. Compania dă în judecată statul pentru o parte din terenul pe care funcţionează magazinul Dedeman de la Agigea.

Prin acţiunea înregistrată pe 16 iulie, la Tribunalul Constanţa, societatea comercială cheamă în instanţă statul român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, comuna Agigea prin primar, judeţul Constanţa prin prefect şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.
Pentru a afla care este implicarea comunei Agigea în acest caz, l-am contactat pe primarul Cristian Cîrjaliu. Edilul ne-a declarat că unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă a fost acţionată în instanţă alături de celelalte instituţii pentru că primarul este membru în comisia de expropriere, dar că acţiunea este greşit îndreptată împotriva comunei. „Nu noi am făcut exproprierea. Ei se judecă de fapt cu statul. Noi am fost probabil acţionaţi în instanţă pentru că este nevoie în astfel de cazuri şi de semnătura autorităţilor publice locale. Probabil că avocatul care ne reprezintă va face o întâmpinare la următoarea înfăţişare prin care va arăta că acţiunea este eronat îndreptată împotriva comunei Agigea“, a afirmat Cristian Cîrjaliu.

p7-dedeman_magazin.jpg

De precizat că am încercat să îi contactăm şi pe reprezentanţii SC Dedeman SRL pentru a afla ce solicită în instanţă, dar fără succes. Am discutat iniţial cu directorul zonal al Dedeman Constanţa, Vasile Solcanu, care ne-a îndrumat către reprezentantul juridic al companiei de la Bacău - Georgiana Felea. Am luat legătura cu Georgiana Felea, care ne-a promis că se va interesa şi ne va furniza amănunte. Nu a revenit, iar când am încercat să o contactăm din nou, nu a răspuns la telefon.
Din informaţiile pe care le avem, se pare că centura de descărcare a traficului de pe Autostrada Soarelui ar urma să treacă prin incinta Dedeman, mai exact, prin parcarea de marfă a magazinului. Societatea ar fi cumpărat aproximativ 3,5 hectare de teren de la persoane fizice din Agigea, iar varianta de ocolire a Constanţei ar urma să treacă pe acest teren.       


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ionut

16 Nov, 2010 19:27

bine le face sa faca centura dedeman alti escroci cica hypermarket

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 395

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 480

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 558

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 498

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 696

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 546

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 534

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 434

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 728

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 590

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 573

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 917

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 718

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 586