Procesul în cazul Giga TV la final. Când se va da sentința definitivă în acest dosar

  • Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare
  • Invitată într-o emisiune radio, Narcisa Iorga a povestit despre dosarul în care a fost condamnată la închisoare. 


În data de 25 iunie 2021 magistrații vor pronunța decizia definită în procesul în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV.

Reamintim că, în acelaşi dosar, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare, iar Narcisa Iorga, fost membru CNA, a fost condamnată la 3 ani închisoare. 

Invitată într-o emisiune radio, Narcisa Iorga a povestit despre dosarul în care a fost condamnată la închisoare. 

Ulterior a postat un mesaj pe pagina ei de Facebook rpin care a mulțumit truturor pentru susținere. 

„Vreau să fac precizarea că în discuție este decizia primei instanțe. Procesul s-a încheiat. Urmează decizia definitivă, pe care o aștept cu capul sus. Mulțumesc tuturor colegilor din presă care mă susțin! Sprijinul lor înseamnă enorm pentru mine. Încrederea pe care mi-o arată mă întărește pentru orice va urma. Vă mulțumesc!“ - este mesajul transmie de Narcisa Iorga pe pagina ei de Facebook. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 283

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 358

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 271

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 319

Justiție Constanța Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, la judecată cu Eco Sud SA

24 Apr 2024 411

Justiție Constanța Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu, la judecată. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

24 Apr 2024 447

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 751

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 516

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 787

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 576

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 450

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 521

Proces între Land Power SRL și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

21 Apr 2024 374

Un nou termen în dosarul dintre UAT Municipiul Constanța și Garda Națională de Mediu

21 Apr 2024 451

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul prin care Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă primită de la Garda de Mediu

20 Apr 2024 404