Procurorul general, despre cazul Caracal „Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată“


Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat marţi că DIICOT lucrează în dosarul crimelor de la Caracal la rechizitoriu "în fază avansată", iar familiile victimelor au posibilitatea în instanţă să conteste probele anchetatorilor, scrie agerpres.ro. 

"Se lucrează la rechizitoriu. Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată, mi s-a spus. (...) La trimiterea în judecată, dosarul va fi prezentat instanţei şi, în procedura de cameră preliminară, reprezentanţii părţilor, avocaţii, pot să invoce orice consideră dânşii necesar, orice nemulţumire faţă de modul în care a fost instrumentat dosarul", a spus Licu, după ce a avut o întâlnire cu cei din conducerea DIICOT.


Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI.

Săptămâna trecută, DIICOT a reţinut un complice al lui Dincă, Ştefan Risipiceanu, sub acuzaţia că a agresat-o sexual pe Luiza Melencu.

Conform DIICOT, la data de 14 aprilie, Gheorghe Dincă a răpit-o pe Luiza Melencu, ce aştepta "la ocazie" pe raza municipiului Caracal, a transportat-o la domiciliul său în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către Ştefan Risipiceanu, care făcea parte din anturajul lui Dincă şi era folosit de acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie.

Ştefan Risipiceanu ar fi ajuns inopinat în curtea casei lui Gheorghe Dincă, unde a observat că Luiza Melencu era sechestrată în autoturism.


"La explicaţiile oferite de către Gheorghe Dincă, în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreţine relaţii sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să îi permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Luiza Melencu. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, Gheorghe Dincă a fost de acord. Astfel, în aceeaşi zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violenţă fizică şi verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate", susţin procurorii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion, deputat „Proiect de lege USR privind căutarea persoanelor dispărute este ţinut în sertar de aproape un an"

12 Sep 2023 833

Cazul Caracal Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare! Decizia instanței, definitivă

30 May 2023 1273

Curtea de Apel Craiova, anunț important în cazul uciderii adolescentelor din Caracal

06 Nov 2022 1987

Tribunalul din Olt a stabilit pronunţarea în cazul criminalului din Caracal care a răpit și ucis două adolescente

16 Jun 2022 1432

Capitală Un nou marș pentru fetele ucise la Caracal

02 Feb 2020 1789

Interviu online cu psihologul criminalist Liviu Chesnoiu „Cazul Caracal a scos la lumină o altă fațetă a meseriei de profiler, având de data asta modelul în față“ (video)

29 Jan 2020 6109

Dorin-Mihail Gheorghe Dumitran profiler, în Poliţia Română, va fi avansat în grad!

17 Jan 2020 2238

Cazul Caracal. Marş în Piaţa Constituţiei. Apel pe Facebook făcut de familiile victimelor (video)

11 Jan 2020 3040

Operatorii de la 112, testați psihologic după tragedia de la Caracal

27 Oct 2019 1977

Editorial „Am un rinichi. Cât oferiți?“

17 Oct 2019 2886

Membru din familia lui Gheorghe Dincă, detalii despre cazul Caracal

05 Oct 2019 2996

Poliția Caracal are un nou șef. Al treilea după cazul dispariției Alexandrei Măceşanu

01 Oct 2019 1765

Ce solicită DIICOT în cazul de la Caracal. Anunțul oficial al procurorilor

25 Sep 2019 1933

Oficial. DIICOT face precizări importante în cazul de la Caracal

18 Sep 2019 2166

Cazul Caracal Mandatul de arestare preventivă a lui Gheorghe Dincă, prelungit

18 Sep 2019 1865