Profesori neinteresati de examenul de titularizare

Profesorii constanteni s-au prezentat ieri la prima proba din cadrul concursului national unic din data de 15 iulie pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante in invatamantul preuniversitar. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general adjunct, Constantin Boroianu, pentru anul scolar 2004-2005, in Constanta au fost declarate vacante peste 1457 posturi/catedre didactice, cu urmatoarele caracteristici: 485 posturi/catedre titularizabile, cu o viabilitate mai mare de patru ani; 972 posturi/catedre netitularizabile, cu o viabilitate mai mica de patru ani; dintre acestea cateva avand atributul de rezervat, adica sunt ale cadrelor didactice titulare care, pentru o perioada determinata, ocupa functii de indrumare si control in diverse domenii de activitate sau se afla in concedii fara plata ori concedii pentru ingrijirea copiilor mai mici de doi ani. Astfel, posturile/catedrele complete, titularizabile si netitularizabile, se vor ocupa in urma concursului unic cu probe scrise, prin repartitie computerizata, pe baza unui program gestionat de Ministerul Educatiei si Cercetarii. In ceea ce priveste posturile incomplete, acestea vor fi repartizate in cadrul unei sedinte publice, pe baza notelor obtinute la examenul de titularizare sau a unui punctaj stabilit prin metodologie MEC. La proba desfasurata ieri, 11 iulie, candidatii au sustinut probele practice/orale, eliminatorii. Mai departe, pe data de 15 iulie se desfasoara examenul scris la specialitatea necesara ocuparii postului dorit, iar pe data de 16 iulie se desfasoara examenul scris la limba materna, urmand ca rezultatele la probele scrise sa fie afisate pe data de 19 iulie, iar intre 19 si 21 iulie se depun contestatiile la probele scrise. Inspectorul scolar a mai declarat ca la proba desfasurata ieri au absentat destul de multi concurenti, acestia razgandindu-se in ultima clipa sa mai participe la titularizare. Referitor la punctajul minim pe care cadrele didactice trebuie sa-l obtina pentru a fi considerati promovati, acesta este de 70 de puncte.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 381

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 295

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 291

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 235

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 463

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 539

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 305

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 262

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 382

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 782

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 451

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 521

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 857

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 631

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7405