Profesorii și studenții de la Ovidius și-au ales noua conducere Sorin Rugină - „Voi fi rectorul tuturor”

Noul rector al Universității Oividus este începând de aseară Sorin Rugină. Trebuie precizat că scrutinul de ieri de la Ovidius s-a bucurat de atenția profesorilor și studenților, care s-au prezentat în număr mare la urne. Peste 94% dintre alegători, ceea ce înseamnă 717 persoane din cele 753 cu drept de vot, și-au exprimat obțiunea pentru unul dintre cei trei candidați, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei Daniel Citirigă. Sorin Rugină a obținut 375 de voturi, Doina Catrinou a fost votată de 240 de persoane, în timp ce Ana Rodica Brezeanu Stăiculescu s-a aflat în coada clasamentului cu doar 78 de voturi.

„Sunt foarte fericit că am câștigat alegerile. Împreună cu echipa am dus o campanie corectă. Lumea academică constanțeană este capabilă de multe reușite. Voi fi rectorul tuturor, așa cum am promis și îi astept pe toți lângă mine ca să ducem Universitatea Ovidius pe culmile înalte ale valorilor și ale educatiei”, a declarat Sorin Rugină, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, la scurt timp după anunțarea rezultatelor alegerilor privind desemnarea rectorului.
Alegerile pentru funcţia de rector al Universității „Ovidius” din Constanța au avut loc, ieri, între orele 8.00 şi 20.00. Alegerile au fost validate, deoarece au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare.

Cine sunt cei trei candidați

Profesorii titulari şi studenţii din componenţa Senatului şi din consiliile facultăţilor și-au dat votul pentru unul dintre cei trei candidaţi: prof. univ. dr. Doina Catrinoiu, medic-şef al Clinicii de Medicină Internă I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, prof. univ. dr. Ana Rodica Brezeanu Stăiculescu, de la Facultatea de Drept, şi doctorul Sorin Rugină, şeful Secţiei de Boli Infecţioase II din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, aspiranţi la funcţia de rector.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 436

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 713

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 931

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 587

Universitatea „Ovidius” din Constanța, dată în judecată de fostul rector Tiberius Dănuț Epure

05 Mar 2024 1695

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 806

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1386

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1520

Averea și interesele lui Gabriel Raicu, noul rector ales al Universității Maritime din Constanța (DOCUMENTE)

08 Feb 2024 1483

Gabriel Raicu, ales noul rector al Universității Maritime din Constanța

07 Feb 2024 1701

Profesorul Cornel Panait s-a retras din cursa pentru funcția de rector al Universității Maritime din Constanța

07 Feb 2024 1239

Dosarul lui Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, nu se va rejudeca

17 Nov 2023 1121

Tribunalul Ilfov a rămas în pronunțare în dosarul lui Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa

15 Nov 2023 851

#Dobrogea145 Conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1020

Rectorul Universității Ovidius din Constanța și ministrul Educației au semnat contractul de finanțare pentru Campusul profesional integrat „Ovidius Engineering Hub” (FOTO)

02 Nov 2023 1122