Programul „Alertă Copil“, în curs de avizare la Camera Deputaţilor. Ce prevede proiectul legislativ (document)

 
Camera Deputaţilor are în dezbatere o iniţiativă legislativă depusă pe 3 septembrie 2019, care prevede instituirea sistemului „Alertă Copil”, prin care populaţia şi mass-media vor fi avertizate în legătură cu dispariţiile de copii în România. În prezent, se află în stadiul de avizare de la comisiile de specialitate. Senatul este for decizional, iniţiativa fiind depusă de către deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi.
 
 
Prin instituirea sistemului „Alertă Copil“, se va asigura distribuirea către populaţia dintr-o anumită arie de căutare, în funcţie de decizia Poliţiei, a unui mesaj gratuit de tip SMS prin care dispariţia unui minor este anunţată, alături de detalii pentru iden tificarea acestuia şi de modul în care cetăţenii pot contribui la efortul de căutare. De asemenea, iniţiatorul îşi propune ca, printr-un regim stabilit de CNA în baza dialogului cu posturile de radio şi televiziune, mesajele „Alertă Copil“ să fie preluate şi în mediul audiovizual. În sfârşit, site-urile de ştiri ale ziarelor şi revistelor vor primi din partea Poliţiei o înştiinţare special de tip „Alertă Copil“, fiind rugate să distribuie informaţia în regim de breaking-news.
 
Poliţia este singura în măsură, prin organismul său specializat în acest domeniu, să stabilească oportunitatea lansării unui mesaj de tip „Alertă Copil“ , precum şi aria de difuzare (locală, regională, naţională). Trebuie înţeles că Poliţia va fi în situaţia de a alege între verificarea temeiniciei alertei şi urgenţa de a salva un copil. Din acest motiv, în lupta cu minutele, alerta poate fi declanşată imediat, în orice situaţie în care oamenii legii pot considera că un copil se află în pericol. În acest tip de sistem, multe dintre alerte pot viza neînţelegeri, confuzii sau rătăciri ocazionale ale minorilor, nefiind vorba întotdeauna despre răpiri sau situaţii limită. Dar acest principiu este asumat de la bun început de comunităţile care folosesc un sistem similar.
Tentative de a institui sisteme asemănătoare au mai existat în România. Totuşi, ele au constituit un eşec, desfăşurându-se sub forma unor programe şi proiecte pilot, nu într-un cadru legal dedicat.
 
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al MAI ar urma să opereze sistemul şi să transmită prin mesaje tip SMS, în funcţie de datele reclamate, dispariţia unui copil, către cetăţenii din anumite zone geografice.
 
„Art. 2 – Mesajele Alertă copil vor fie difuzate prin SMS utilizatorilor de telefonie mobilă din zonele indicate de Poliţie ca fiind relevante pentru aria de căutare.
 
Art. 3 – Mesajele Alertă Copil sunt de interes public şi gratuite. Mesajele conţin informaţiile pe care Poliţia le consideră esenţiale pentru identificarea minorului dispărut. MAI are obligaţia de a publica cel puţin o dată la 12 ore o actualizare privind statusul cazurilor raportate prin Sistemul Alertă Copil”, se arată în proiectul legislativ.
 

Citeşte şi:

 
Proiectul de lege privind persoanele dispărute a fost publicat în transparenţă decizională. Ce sisteme vor fi implementate


 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă la Constanța! UPDATE. O fată de 13 ani, dată dispărută! Rudele au cerut ajutorul poilițiștilor

08 Mar 2024 961

Poliţia Română a emis alertă pentru răpirea unui copil! O fată de 11 ani, dată dispărută. Ar fi fost urcată într-o maşină de 4 bărbaţi şi o femeie

25 Jan 2024 996

Județul Constanța Accident rutier în Mangalia. Un copil a ajuns la spital

16 Nov 2023 1340

Știri Constanța Imagini de la fața locului. Gest inuman! Nou-născut abandonat între pietre, spre apă, la Eforie Nord (FOTO+VIDEO)

17 Sep 2023 3017

Colaborare internațională de succes Polițiștii de frontieră din Urziceni rezolvă cazul unei minore dispărute

09 Sep 2023 861

Accident rutier azi O mașină a ieșit de pe șosea! Printre victime, un copil de doar 2 ani rănit grav (FOTO)

12 Aug 2023 1515

UPDATE RO-Alert Copil dispărut, la Constanța! L-ați văzut?

22 Oct 2022 5679

Zgomotele produse de un cuplu care făcea dragoste într-un punct termic, confundate cu strigăte de ajutor. Localnicii au alertat autoritățile

16 Mar 2022 5105

Tragedie înainte de Crăciun Un copil de 6 ani a murit într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

23 Dec 2021 2283

Județul Neamț. Copil salvat de pe o schelă în ștrandul din Roman

31 Aug 2021 1270

La un pas de tragedie. Copil aflat în pericol. Pompierii au intrat pe geamul unui apartament de la etajul patru

14 Aug 2021 2139

UPDATE Copil, pierdut pe plajă, în Mamaia-Sat. Forțe impresionante participă la căutări, inclusiv elicopterul SMURD (video)

18 Jul 2021 12495

IPJ IașiComunicat de presă - Facebook sprijină Poliția Română cu mediatizarea cazurilor, în cadrul Mecanismului „Alertă Răpire Copil”

30 Jun 2021 812

UPDATE Accident rutier grav în județul Ialomița. Cinci victime. Un copil decedat

30 Apr 2021 2412

București. Un bărbat cu un copil în brațe amenință că se aruncă de la etaj

16 Apr 2021 1075