Programul subunităţilor poştale în perioada 1-8 iunie

  • Compania Naţională Poşta Română informează că în zilele de luni, 1 iunie (Ziua Copilului şi Rusaliile Catolice), şi luni, 8 iunie (Rusaliile Ortodoxe), toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.
  • Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de luni, 1 iunie şi 8 iunie, sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Compania Naţională Poşta Română informează că în zilele de luni, 1 iunie (Ziua Copilului şi Rusaliile Catolice), şi luni, 8 iunie (Rusaliile Ortodoxe), toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

Sâmbătă, 30 mai şi 6 iunie, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi normal, aferent unei zile de sâmbătă.

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de luni, 1 iunie şi 8 iunie, sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie. Poşta Română îşi cere scuze tuturor clienţilor si partenerilor şi îi asigură că operatorul naţional de servicii poştale îşi va respecta toate obligaţiile impuse prin lege şi asumate în relaţia cu clienţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 1 mai – 6 mai 2024

22 Apr 2024 532

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 549

Poșta Română a livrat toate pensiile în termenul de 15 aprilie

18 Apr 2024 456

Patru zile de fascinație filatelică. Eveniment la Biblioteca Națională a României

13 Apr 2024 470

Cumpărări directe Consiliul Județean Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 558

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 606

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 602

Cumpărări directe Primăria Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 539

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1141

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 652

Angajări Constanța Posta vacant la Primăria Techirghiol

15 Mar 2024 1199

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 745

Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române

03 Mar 2024 833

Oficial! Broker-ul de asigurări al Poştei Române a intrat în faliment. (MINUTĂ)

16 Feb 2024 954

Ziua Unirii Principatelor Române Programul de lucru al subunităților poștale în ziua de 24 ianuarie

22 Jan 2024 729