Proiect legislativ pentru îmbunătățirea cadrului de salarizare a personalului din MApN

Militar. Foto: facebook/MApNMinistrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a semnat marți, 24 mai, un proiect de ordonanță de urgență prin care se propune actualizarea și îmbunătățirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării și asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naționale și din celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

"Pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generație, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esențial să ne concentrăm și pe îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale militarilor noștri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaților civili din ministerul nostru, precum și ale familiilor lor.

Performanța profesională de înalt nivel trebuie motivată prin condiții de muncă la nivelul celorlaltor armate din ‚[rile membre ale NATO, printr-un sistem de salarizare decent și prin asigurarea drepturilor financiare în mod echitabil, care să reflecte importanța misiunilor  pe care acești oameni le au.

Din analizele efectuate la nivelul MApN, precum și din discuțiile pe care le-am purtat cu personalul ministerului în unitățile pe care le-am vizitat în aceste prime șase luni de mandat, a rezultat cu claritate că există deficite importante de personal, că avem probleme serioase în ceea ce privește retenția personalului de înaltă specializare. În lipsa unor măsuri oportune și eficiente, aceste probleme se vor agrava în timp.

Nu doar contextul de securitate, ci mai ales respectul pe care îl datorăm militarilor de carieră și personalului civil din Armata  României și din întregul sistem național de securitate pentru sacrificiile pe care le fac zi de zi, ne obligă să acționăm acum. Acest proiect de ordonanță de urgență este doar un prim pas în atingerea acestui deziderat," a declarat ministrul Vasile Dîncu.


Proiectul de act normativ urmărește eliminarea unor inechități și diferențe de tratament în asigurarea drepturilor de natură financiară personalului din Ministerului Apărării Naționale și din alte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională în comparație cu alte categorii de salariați din sistemul public.

Potrivit MApN, prin completarea articolului 16 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se propune acordarea indemnizației de delegare/detașare în cuantum dublu personalului militar, polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului civil care participă la misiuni de instrucție, exerciții militare/polițienești, trageri și aplicații, în tabere sau în poligoane, cu o durată mai mare de 24 de ore, pe teritoriul României, la o distanţă mai mare de cinci kilometri de localitatea în care îşi au locul permanent de muncă, pentru care specificul activităţilor nu permite înapoierea la sfârşitul zilei de lucru în localitatea în care îşi au locul permanent de muncă.

De asemenea, printr-o serie de completări la textul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, se are  în vedere:


-                     Stabilirea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie pentru personalul din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, începând cu data de 1 iulie 2022, la nivelul salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022.


-                     Posibilitatea actualizării, începând cu data de 1 iulie 2022, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut pentru personalul militar, polițiști și polițiștii de penitenciare.


-                     Având în vedere că în unitățile Ministerului Apărării Naționale personalului care execută muncă suplimentară peste programul normal de lucru, pentru asigurarea serviciului de luptă permanent, activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum și în situații de urgență, nu i se poate acorda timp liber corespunzător din cauza deficitului de personal, se propune compensarea acestor activități cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenite, proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții. De aceleași prevederi urmează să beneficieze și personalul din instituțiile de apărare și securitate națională care desfășoară activități similare.

„Prin modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările și completările ulterioare, soldaţii şi gradaţii profesionişti vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda de funcție, în condiții similare cadrelor militare în activitate. Cuantumul concret al compensației va fi stabilit prin hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului apărării naţionale, având ca bază criterii noi, aplicabile în mod similar, echitabil și sustenabil pentru toate categoriile de personal militar.

Proiectul de ordonanță de urgență a fost trimis spre consultare și completare instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, urmând ca, la finalizarea acestui pas, să fie publicat pe pagina de internet a MApN, conform normelor de transparență legislativă și înaintat pe circuitul de avizare, în vederea adoptării de Guvernul României“ - au precizat reprezentanții MApN


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 226

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 250

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 474

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 440

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 248

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 834

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 519

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 560

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 312

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 309

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 451

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 831

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 327

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 268

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 256