Proiect vizând reducerea numărului de sarcini în rândul minorelor În noua lege a educației, incluse și extinse măsurile deja pilotate sau în curs de pilotare în Constanța (FOTO)

foto: ISJ Constanța

Inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Constanța se bucură de sprijin și devine premisă a modificărilor legislative, interesul acordat proiectului demarat la nivelul județului nostru concretizându-se prin inițiativă parlamentară, la propunerea Ministerului Educației.

Astfel, în noua lege a educației vor fi incluse și extinse măsurile deja pilotate sau în curs de pilotare în Constanța, prin prevederi speciale pentru elevele gravide și pentru părinții minori. https://www.edupedu.ro/educatia-elevelor-gravide-si-a-elevilor-parinti-introdusa-pentru-prima-data-in-legea-invatamantului-masuri-propuse-consiliere-scolara-si-psihologica-sprijin-financiar-posibilitatea-de-a-amana-exa/, transmite ISJ Constanța. 
 
Acest program special, dedicat grupurilor vulnerabile, reprezintă un demers care își propune combaterea stigmatizării, a abandonului școlar în rândul minorilor care devin părinți.

Corelat cu prevederile Articolului 74 din proiectul de lege, pilotăm programe adaptate pentru elevele mame. Susținerea programelor este realizată în proiectul nostru de către Inspectoratul de Poliție Județeană Constanța, Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Asociația Amprenta de bine, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.

Raportându-ne la alineatul 4, Programele vor fi adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al elevilor, o componentă importantă în proiectul nostru este cea educațională. Cadrele didactice care predau Biologie, ghidate de psihologi din cadrul CJRAE și pe baza studiilor Facultății de Psihologie, generează conținuturi didactice axate pe prevenție, în contextul formării unor comportamente decizionale corecte.

Am cuprins în proiectul nostru și grija pentru tații minori care au nevoie de consiliere și ghidaj în aceeași măsură ca mamele minore relaționat cu alineatul 5. Elevele gravide și elevii-părinți beneficiază cu prioritate de următoarele facilități care vizează combatere a abandonului școlar. și f) consiliere școlară, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar și psihologică. Mamele minore identificate în Constanța beneficiază de consilierea psihologilor din cadrul CJRAE., a mai punctat sursa citată. 

În privința punctului 9, Elevele gravide și elevii părinți beneficiază de rezervarea locului de școlarizare în cadrul unității de învățământ la care sunt școlarizate și au dreptul de a reveni în unitatea de învățământ oricând în timpul anului școlar, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a realizat demersurile necesare astfel încât școlile în care au fost semnalate astfel de cazuri să le gestioneze adecvat și să sprijine mamele atunci când acestea revin la școală.

Doi inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean monitorizează cazurile din județul Constanța, așa cum este prevăzut la punctul 14: Consilierea administrativă se realizează, din oficiu, obligatoriu, de către un inspector desemnat de către direcțiile județene de învățământ preuniversitar.
 
Aspectul inovativ susținut și de către DGASPC: Comunități care se educă, prin ateliere de lucru în comunitățile cu risc, funcționează mult mai eficient pentru că vorbim de societatea care vede soluțiile și crește dinamica de rezolvare a situațiilor problemă.
 

După atelierele desfășurate anterior la Hârșova, la Gârliciu și la Ovidiu, astăzi, 26 mai 2023, a avut loc atelierul de comunitate din localitatea Cumpăna, care s-a desfășurat după același principiu. Sunt diferite fațete în cazurile prezentate în fiecare comunitate în parte și fiecare instituție acționează mult mai rapid. Ne-am axat concret pe cazurile de mame minore existente, dar am realizat strategii de intervenție specifică nevoilor comunităților. Experiența capitalizată în acest proiect va fi cuprinsă într-un ghid de bune practici însoțit de materiale anexă ce pot fi utile apoi tuturor.


 
Le mulțumim tuturor celor din localitățile vizate de noi: primarii, viceprimarii și personalul din structurile arondate care formează Structurilor Comunitare Consultative. Acestea au fost resursă pentru noi, ca inițiatori de proiect, astfel încât să putem acționa operativ și în cazul minorelor deja devenite mame, dar și preventiv, prin educație pentru sănătatea și educație a caracterului aferentă fiecărei etape de viață.
 
Sperăm să dezvoltăm capacitatea de relaţionare şi de comunicare interinstituțională, însuşirea şi practicarea unor activităţi specifice pentru preîntâmpinarea cauzelor aparițiilor sarcinilor în rândul minorelor, posibilitatea de a cunoaşte mai bine comunitatea locală din care provin cazurile identificate, precum și dezvoltarea unei mai bune colaborări şi identificarea unor măsuri educative cât mai adaptate situațiilor specifice a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general., transmite ISJ Constanța. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.