Proiecte importante pentru această primăvară Termica Distribuţie Năvodari SRL a pornit utilajele pentru reabilitarea tramei stradale (galerie foto)



Odată cu venirea primăverii, reprezentanţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL au reluat lucrările la infrastructură, care au fost întrerupte din cauza sezonului rece. Astfel, au fost demarate lucrări de reabilitare a tramei stradale, dar şi cele pentru amenajarea noilor locuri de parcare.
 
Lucrătorii SC Termica Distribuţie Năvodari au pornit utilajele şi au început lucrările de asfaltare, de data aceasta, pe strada Nucilor. Recepţia lucrării pentru strada Nucilor a fost făcută la nivel de piatră spartă şi macadam, conform planului calităţii. Aşa că lucrătorii SC Termica Distribuţie Năvodari continuă lucrările. Trotuarele au fost deja pavate, urmând ca, după procesul de asfaltare, să fie montate şi bordurile. Reamintim că lucrările de reabilitare a străzii Nucilor au început la sfârşitul anului trecut. Strada a fost lărgită pe porţiunea dintre Albinelor şi Biserica „Sfântul Nicolae“.
 
Angajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL vor continua lucrările şi pe D 25, unde urmează să intervină pentru asfaltare în perioada următoare. O altă lucrare constă în amenajarea unui parc, unde vor fi amplasate şi o fântână arteziană, băncuţe, jardiniere, pavele. Parcul va fi înfiinţat în zona punctului termic nr. 4, la Creşa nr. 20. Nu în ultimul rând, angajaţii societăţii care se ocupă de infrastructura oraşului vor înfiinţa o parcare, în spatele blocului G1, între acest imobil şi blocul de garsoniere.
 
Tot în această primăvară, vor mai fi efectuate lucrări de lărgire şi asfaltări de străzi. Vorbim şi de strada D 25, pe lângă Hanul Piraţilor, unde urmează să fie turnat asfalt. Reprezentanţii SC Termica Distribuţie Năvodari SRL roagă participanţii la trafic şi locuitorii oraşului ca, după ce aceste lucrări vor fi începute, pe măsură ce se realizează, să manifeste înţelegere şi să circule cu atenţie.
 
Sursa foto: www.termicadistributie.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL va încasa de la Termica Distribuție Năvodari SRL peste 900.000 lei. Iată ce servicii va presta (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 422

Zeci de străzi reabilitate, locuri de parcare şi noi parcuri Termica Distribuţie Năvodari SRL, la ora bilanţului

15 Dec 2016 3231

Angajaţii Termica Distribuţie Năvodari SRL au grijă de modernizarea oraşului. Mai multe străzi intră în reabilitare (galerie foto)

12 Dec 2016 2173

Străzi din Năvodari şi din cartierul Depozitul 10, asfaltate de Termica Distribuţie Năvodari

27 Jun 2016 3862

Termica Distribuţie Năvodari SRL continuă investiţiile Mai multe străzi au intrat într-un proces de pietruire şi asfaltare

14 Jun 2016 2042

Licitaţie la Termica Distribuţie Năvodari SRL pentru închirierea utilajelor şi a echipamentului de construcţii (document)

21 Mar 2016 2849

Străzile Apusului şi Ceferistului, în reabilitare Angajaţii Termica Distribuţie Năvodari SRL lucrează la trama stradală

20 Mar 2015 2112

Lucrări de anvergură Termica Distribuţie Năvodari asfaltează străzile din oraş

22 Sep 2014 2407

Termica Distribuţie Năvodari SRL închiriază utilaje (document)

17 Jun 2014 3914

Localitatea se modernizează pe zi ce trece SC Termica Distribuţie SRL Năvodari continuă lucrările de infrastructură

12 Jun 2014 2631

Licitaţie de peste 700.000 de lei Termica Distribuţie Năvodari SRL închiriază utilaje (document)

31 May 2014 2688