Proiectul de hotărâre privind înființarea Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, în dezbatere publică

Dezbatere publică, foto: PMC Primăria municipiului Constanța îi invită pe toţi cei interesaţi la dezbaterea publică privind Proiectul de act normativ: Proiect de hotărâre privind înființarea Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Evenimentul va avea loc în data de 19.09.2022, ora 14:00, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, aflat la adresa Bd. Tomis nr. 51., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța își propune ca scop elaborarea și implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic al destinației, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în vederea dezvoltării și valorificării potențialului turistic, precum și al creșterii competitivității destinației turistice Mamaia-Constanța, prin coalizarea tuturor factorilor interesați. Acest deziderat poate fi atins prin asigurarea unui management turistic al destinației profesionist, competitiv, coordonat, integrator, reprezentativ pentru toți stakeholderii, respectiv, prin inițierea unei structuri administrative cu scopul unic de a dezvolta și promova turismul în Municipiul Constanța.

La dezbaterea publică sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesaţi: asociații legal constituite, societăţi comerciale, persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei etc.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare, și ținând cont de capacitatea sălii de ședințe:
 
  • participarea persoanelor interesate la dezbaterea publică se va face în ordinea de precădere dată de interesul asociațiilor legal constituite în raport cu subiectul dezbaterii publice, stabilită de persoana care prezidează ședința publică, în limita locurilor;
  • cei interesați să participe la dezbaterea publică vor transmite o solicitare pe adresa de e-mail: compartiment.turism@primaria-constanta.ro, cu numele persoanelor delegate să participe din partea organizației pe care o reprezintă, până în data de 15.09.2022, ora 16:00;
  •   confirmarea accesului în sală va fi transmis pe e-mail în data de 16.09.2022.

Timpul alocat luărilor de cuvânt pentru fiecare vorbitor va fi stabilit în funcție de numărul total al celor care vor participa la dezbaterea publică.
Propunerile și recomandările referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise pe adresa de e-mail compartiment.turism@primaria-constanta.ro până în data de 15.09.2022, ora 16.00 și vor purta mențiunea „Propuneri pentru Proiectul de hotărâre privind înființarea Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”.

Documentaţia aferentă proiectului de hotărâre poate fi consultată:

 pe site-ul instituției www.primăria-constanța.ro<http://www.primăria-constanța.ro>, la secțiunea “De interes public - Transparență decizională pe Legea 52/2003 – Informare și consultare publică”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.