Propunere legislativă Cazierul judiciar ar putea fi eliberat în variantă electronică

Mai mulți parlamentari au depus la Senat un proiect de lege prin care să se legifereze emiterea cazierului judiciar în format electronic.
 
 
Mai exact, după cum scrie în viitoarea lege, certificatul de cazier judiciar se va elibera gratuit şi în formă electronică. Cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
 
Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice, conform proiectului.


Procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar vor trebui să apară, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, în cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a măsurilor din proiectul de lege.
 
 
 
Inițiatorii sunt: Banu Claudia-Mihaela - senator PNL; Bica Dănuţ - senator PNL; Bourceanu Septimiu-Sebastian - senator PNL; Bumb Sorin-Ioan - senator PNL; Chirteş Ioan-Cristian - senator PNL; Guran Virgil - senator PNL; Hatos Adrian - senator PNL; Niculescu-Ţâgârlaş Cristian-Augustin - senator PNL; Pandea Ciprian - senator PNL; Pauliuc Nicoleta - senator PNL; Potecă Vasilică - senator PNL; Ţapu Nazare Eugen - senator PNL; Voiculescu Liviu-Dumitru - senator PNL; Alexe Florin-Alexandru - deputat PNL; Atanasiu Onuţ Valeriu - deputat PNL; Avrămescu Gabriel-Ioan - deputat PNL; Badea Mihai-Alexandru - deputat USR; Bălăşoiu Aurel - deputat PSD; Băltăreţu Viorel - deputat USR; Barcari Rodica-Luminiţa - deputat PNL; Bîlcea Ovidiu-Sergiu - deputat PNL; Blaga Daniel-Codruţ - deputat USR_PLUS; Bota Călin-Ioan - deputat PNL; Bucura-Oprescu Simona - deputat PSD; Burciu Cristina - deputat PNL; Burduja Sebastian-Ioan - deputat PNL; Buzoianu Diana-Anda - deputat USR; Cambera Oana-Alexandra - deputat USR_PLUS; Cătăuţă Ana-Maria - deputat PSD; Chirilă Virgil Alin - deputat PSD; Ciofu Cătălina - deputat PNL; Cristian Brian - deputat USR_PLUS; Cruşoveanu Marian - deputat PNL; Dumitru Florian-Emil - deputat PNL; Dunava Costel Neculai - deputat PSD; Fădor Angelica - deputat PNL; Făgărăşian Valentin-Ilie - deputat PNL; Fechet Mircea - deputat PNL; Gheorghiu Bogdan - deputat PNL; Ignat Ion Alin Dan - deputat PNL; Ivan Bogdan-Gruia - deputat PSD; Kulcsár-Terza József-György - deputat UDMR; Mărculescu Dumitru - deputat PNL; Mihalcea Remus-Gabriel - deputat PSD; Miklós Zoltán - deputat UDMR; Moisin Radu-Marin - deputat PNL; Morar Olivia-Diana - deputat PNL; Murariu Oana - deputat USR_PLUS; Năcuţă Sorin - deputat PNL; Nagy Szabolcs - deputat UDMR; Özmen Oana-Marciana - deputat PNL; Pavelescu Nicolae - deputat PSD; Pecingină Gheorghe - deputat PNL; Pirtea Marilen-Gabriel - deputat PNL; Polak Tudor - deputat PNL; Rujan Dumitru - deputat PNL; Şandru Cosmin - deputat PNL; Sărmaş Ioan-Sabin - deputat PNL; Şişcu George - deputat PNL; Şoptică Costel - deputat PNL; Stănescu Vetuţa - deputat PNL; Ştirbu Gigel-Sorinel - deputat PNL; Stoian Maria - deputat PNL; Stroe Ionuţ-Marian - deputat PNL; Suciu Vasile-Daniel - deputat PSD; Trăilă Cristina - deputat PNL; Turcan Raluca - deputat PNL; Tuţă George-Cristian - deputat PNL; Vecerdi Cristina-Agnes - deputat PNL; Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina - deputat PSD; Zakarias Zoltán - deputat UDMR
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primaria Comunei Lumina scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Sep 2023 1623

Primăria Comunei Tortoman, județul Constanța angajează șofer pentru microbuzul școlar

22 Sep 2023 1045

Care este programul ghișeelor de eliberare a cazierului judiciar la sediul Poliției Năvodari

23 May 2023 4298

IPJ VasluiCertificatul de cazier judiciar poate fi obținut și în perioada sărbătorilor pascale

12 Apr 2023 842

IPJ BuzăuProgramul de eliberare a cazierului judiciar

11 Apr 2023 779

IPJ GiurgiuInformare privind programul de lucru la ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar

11 Apr 2023 1101

IPJ BrăilaServiciul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar pe perioada sărbătorilor pascale

11 Apr 2023 643

Anunț important al IPJ Tulcea în privința eliberării certificatelor de cazier judiciar în perioada sărbătorilor pascale

10 Apr 2023 1352

A poftit la dulce! Constanța. Închisoare cu executare pentru furtul a două baxuri de ciocolată!

11 Mar 2023 2097

Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro

01 Feb 2023 1422

Inspectoratul General al Poliţiei Române a distrus luna aceasta peste 4 tone de droguri, confiscate în perioada 2014 - 2022

31 Dec 2022 1104

Certificatul de cazier judiciar se va elibera și electronic

07 Dec 2022 1287

Utilizatorii aplicaţiei Tinder vor putea să consulte cazierul judiciar al posibililor parteneri. "Trebuie să ştim dacă ne punem, potenţial, siguranţa în pericol"

10 Mar 2022 1065

Obsedat sexual din Ovidiu, condamnat cu executare

25 Feb 2022 1845

​Liceul Tehnologic „Pontica”, Constanța scoate la concurs un post vacant. Cine poate participa

14 Feb 2022 2106