Propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca a ajuns la Sfântul Sinod al BOR

Luni, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca şi le recomandă clericilor şi credincioşilor ca, până la luarea unei decizii finale, să aştepte rezultatul subcomisiei sinodale.

"S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca şi de documentaţia înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români. Această comisie va invita specialişti din diferite domenii de competenţă să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească şi de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate şi referate ale cercetătorilor istorici permanenţi desemnaţi de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989", precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.


Potrivit sursei citate, "până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor şi credincioşilor - indiferent dacă susţin canonizarea sau se opun acesteia - să aştepte cu rugăciune şi răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât şi denigrarea lui".

"Canonizarea sfinţilor fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoţii de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii", arată Patriarhia.


De asemenea, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie şi a celor locale şi parlamentare din anul 2020, au fost reafirmate principiile enunţate în mai multe rânduri de către Sfântul Sinod al BOR cu privire la responsabilitatea clericilor pentru păstrarea neutralităţii politice în perioada electorală.

În altă ordine de idei, Sfântul Sinod al BOR, întrunit în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia PF Părinte Patriarh Daniel, a hotărât declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca "Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României" şi "Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor", precum şi aprobarea programului cadru teologic-educaţional, cultural şi mediatic.

Au fost aprobate mai multe texte liturgice, precum şi includerea acestora în cărţile de cult ale BOR. 

Sursă: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1173

Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. În ce an a fost plantat (GALERIE FOTO)

11 Dec 2021 3117

O icoană semnată de părintele Arsenie Boca, raritate absolută, a fost vândută cu 17.000 de euro

09 Dec 2021 1959

Părintele Arsenie Boca s-a stins din viață în urmă cu 32 de ani. Cum a devenit cunoscut

28 Nov 2021 3784

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza Părintele Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu (VIDEO)

26 Nov 2021 1892

Știați că….? Părintele Arsenie Boca s-a născut la această dată. Unde a fost ridicat un bust al sfântului părinte

29 Sep 2021 1931

Marii duhovnici ai României. Iustin Pârvu, la 102 ani de la naștere „Falsa educație a calculatorului naște în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic”

10 Feb 2021 4092

31 de ani fără părintele Arsenie Boca

28 Nov 2020 3954

29 septembrie 110 de ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca (video)

29 Sep 2020 2806

30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca Mii de pelerini aşteptaţi la Mănăstirea Prislop

28 Nov 2019 2854

#citeşteDobrogea Vasile Pârvan atestă originea dobrogeană a celui mai mare dascăl ascet al lumii creştine - Ioan Casian

27 Feb 2019 2873

Decizie de ultimă oră Biserica Ortodoxă Română nu poate folosi numele părintelui Arsenie Boca

22 Jun 2018 2309

Ultimul ucenic a lui Arsenie Boca s-a stins din viață

31 Jul 2017 6304

Ce nu ai voie să faci astăzi Tradiţiile reînvie de Paşte

16 Apr 2017 4252

Se împlinesc 27 de ani de la moartea lui Arsenie Boca

28 Nov 2016 3241