Protest în fața Prefecturii Constanța. Ce revendicări au sindicaliștii (galerie foto+video)

În această după amiază are loc un protest în fața Prefecturii din Constanța. La acțiunea de protest participă CNS Cartel Alfa filiala Constanța și sindicaliști din poliție. La ora 15.00 erau în fața Prefecturii Constanța aproximativ 150 de persoane.  

Ieri, Vasile Zelcă, preşedintele Biroului Teritorial Constanţa al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunța că astăzi între orele 15.00-16.30, în zona Prefecturii Constanţa va avea loc o acţiune de protest împotriva transferului contribuţiilor de la angajator la angajat. Potrivit lui Vasile Zelcă, preşedintele Biroului Teritorial Constanţa al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, la acţiune sunt aşteptaţi „cât mai mulţi poliţişti şi personal contractual“
 
„Autorizatia de pichetare este luată. Pot venii cei care sunt liberi sau colegii care la 16.00 ies de la serviciu. Veniţi cat mai multi să strigăm: NU TRANSFERULUI CONTRIBUTIILOR DE LA ANGAJATOR LA ANGAJAT. DA MODIFICARII IN BINE A LEGII DIALOGULUI SOCIAL“, a mai precizat Vasile Zelcă pe o pagină de socializare.

Totodată, sindicaliștii CNS Cartel Alfa filiala Constanța participă la acțiunea de protest, iar revendicările lor sunt următoarele.
organizeaza o actiune de protest.

1.     Blocarea transferului taxelor sociale ale angajatorului către angajat; 

2.     Modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor 5 confederații sindicale înaintată guvernului.

Astfel de acțiuni de protest au loc în mai multe orașe din țară. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 849

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 342

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1075

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 520

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 522

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 568

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 465

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1034

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 570

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 928

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 602

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 428

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 582

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1141

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 613