Actualitate

UPDATE Protestatarii s-au strâns din nou în Piața Victoriei. Se marchează o săptămână de la manifestațiile din 10 august

Protestatarii au început să se strângă în Piaţa Victoriei, în această seară, pentru a marca o săptămână de la manifestaţiile din data de 10 august, informează Agerpres.

Primii manifestanţi au ajuns în spaţiul din centrul pieţei înainte de ora 19,00, până la ora 20,00 strângându-se peste 200 de persoane. Tot atunci au ajuns în zonă şi primii jandarmi, care au început instalarea gardurilor de protecţie în jurul spaţiului ocupat de manifestanţi.

Protestatarii agită steaguri ale României şi ale altor state europene şi suflă în vuvuzele.

În zonă se află şi agenţi de la Poliţia Rutieră, însă traficul nu este încă afectat.

Mai multe organizaţii civice au anunţat pe Facebook organizarea unui nou protest în Piaţa Victoriei pentru vineri, la ora 22,45, pentru a marca o săptămână de la manifestaţiile din 10 august. Acţiunea este organizată sub deviza „Democraţia moare în gaze şi bastoane!". 

UPDATE:

În piață s-au adunat în jur de 500 de persoane. La un moment dat, protestarii s-au întors cu spatele la Guvern și au ridicat mâinile. Mulți dintre cei prezenți poartă măști chirugicale. 

UPDATE:


Protestatarii cer demisia Guvernului și vor alegeri anticipate. Oamenii poartă pancarte cu diferite mesaje anti-guvernamentale.  

Sursa: Agerpres 

Sursa foto: Facebook (Rezistenții din Piața Victoriei)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câteva sute de persoane sărbătoresc rezultatele alegerilor europarlamentare și condamnarea lui Liviu Dragnea, în Piața Victoriei

27 May 2019 417

"România iubeşte Europa". Mii de persoane participă la acțiunea din Piața Victoriei (video)

19 May 2019 455

Protest al transportatorilor în Piața Victoriei din București. Ce revendicări au manifestanții (galerie foto)

17 Apr 2019 490

„Pericol iminent de OUG coduri penale! Ieșim în stradă!". Protest în Piața Victoriei din București împtriva Guvernului (video)

03 Apr 2019 706

Protest în Piața Victoriei din București față de ordonanța care modifică Legile Justiției

03 Mar 2019 620

Protest de amploare în această seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în alte oraşe, printre care şi Constanţa. Ce revendicări au manifestanţii

24 Feb 2019 1736

Manifestație și la ConstanțaProtest în Capitală pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi. Sute de persoane, prezente în Piața Victoriei (galerie foto+video)

15 Feb 2019 1050

UPDATE Sute de manifestanți protestează în Piața Victoriei împotriva Guvernului

01 Dec 2018 568

A depus denunţ penal. Deputatul USR Stelian Ion, audiat la Parchetul ÎCCJ, în calitate de martor al evenimentelor din 10 august (document)

13 Nov 2018 750

Colegiul Medicilor Veterinari protestează astăzi în Piaţa Victoriei

02 Nov 2018 510

Românii din nou în stradă Protest după revocarea lui Augustin Lazăr

24 Oct 2018 382

Sute de manifestanţi, în Piaţa Victoriei. Oamenii protestează împotriva OUG pe legile Justiţiei

21 Oct 2018 949

Protest în Piața Victoriei din București. Sute de persoane au cerut demisia Guvernului

10 Sep 2018 361

A trecut o lună de la protestul din Piața Victoriei. Manifestanții s-au adunat iar în fața sediului Guvernului

10 Sep 2018 397

Un nou protest va avea loc în week-end în Piața Victoriei din București. Invitat la eveniment, un cunoscut artist

06 Sep 2018 479