Proteste ale polițiștilor și angajaților din penitenciare. Printre nemulțumiri, diminuarea unor pensii de serviciu și neplata sporului de risc


Reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual pichetează luni, 17 ianaurie, între orele 10:00 şi 12:00, Ministerul Finanţelor, la acţiunea de protest urmând să participe şi membri ai Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.



Acești revendică aplicarea începând cu 1 ianuarie 2022 în integralitate a Legii nr. 153/2017,  actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii prețurilor de consum stabiliți de INS, dar și indexarea tuturor pensiilor de serviciu ale polițiștilor



Postarea de pe pagina de Facebook a snppc.ro 


Vino alături de noi la protestul FSNPPC în fata Ministerului Finanțelor în zilele de 17.01.2022 între orele 10.00 – 12.00 și 18.01.2022 între orele 10.00 – 12.00.


Revendicările noastre vizează:



- Aplicarea începând cu 1 ianuarie 2022 în integralitate a Legii nr. 153/2017;



- Indexarea tuturor pensiilor de serviciu ale polițiștilor;


- Aplicarea sporului de neuropsihic (risc și suprasolicitare neuropsihică) de 20% tuturor beneficiarilor din prezent structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc. ;


- Actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii prețurilor de consum stabiliți de INS;


- Încadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere;
- Actualizarea calculului indemnizatiei lunare de chirie la nivelul anului 2022


Împreună suntem puternici


Polițiști, personal contractual, polițiști pensionari și civili


Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/ snppc.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 761

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 328

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1062

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 518

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 520

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 567

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 463

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1033

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 570

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 928

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 601

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 428

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 582

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1140

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 612