Punct şi de la capăt în Nisipuri SA Firma de suflet a lui Radu Mazăre şi-a decis soarta pentru următorii patru ani

Pe 30 martie, SC Nisipuri SA, afacerea de suflet a primarului Radu Mazăre, a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor. Întrunirea fusese programată iniţial pe 27 martie, însă, din cauza neîndeplinirii cvorumului, aceasta a fost amânată. Următoarele puncte au fost incluse pe ordinea de zi: aprobarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pe anul 2014, analiza situaţiei economico-financiare pe anul 2014, discutarea raportului administratorului şi al comisiei de cenzori, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015, prelungirea mandatului administratorului unic, prelungirea mandatelor cenzorilor sau înlocuirea acestora. Toate aceste articole s-au concretizat, cu validarea celor 99,921% deţinători de acţiuni reuniţi. Astfel, Alexandru Pimen Leca este administrator unic pentru încă patru ani, fiind însărcinat să reprezinte societatea în relaţiile cu terţii. Şi mandatele cenzorilor au fost prelungite. Astfel, Liliana Voicu rămâne preşedinte al comisiei de cenzori, iar Alina Irina Iosif, Maria Rodica Rusu şi Mădălina Laura Radu sunt membri în comisie. În anul fiscal 2013, societatea care avea trei angajaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 184.772 de lei şi profit net de zero lei.

Firma de suflet a primarului, controlată de o societate din Grecia

Firma, înfiinţată în 1998, a aparţinut, la începuturile sale, lui Radu Mazăre. Monitorul Oficial nr. 3303 din 2003 ne spune că unicul asociat al SC Nisipuri SRL Năvodari, Radu-Ştefan Mazăre, s-a hotărât să-i coopteze în afacere pe fraţii şi pe mama sa, dar şi pe prietenul Gabi Stan, cu numai 0,02% fiecare. Asociatul unic a decis transformarea SRL-ului în SA şi mutarea sediului social din Mamaia Sat în Mamaia, zona Melody, pe malul lacului Siutghiol, în imobilul dobândit în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 3652 din 3 octombrie 2003. De altfel, şi acum, firma are acelaşi sediu. Potrivit fişei din 2012 de la Registrul Comerţului, asociaţii societăţii erau Mihai Mazăre şi Redwood Enterprises Inc. of Monrovia. În acel an, administratorul societăţii era Alexandru Pimen Leca.

Nisipuri în familie

„SC Nisipuri s-a constituit în anul 1998 ca societate de tip SRL, cu asociat unic Mazăre Radu Ştefan, iar administrator, fratele său, Mazăre Mihai. În baza actului adiţional nr. 13329 din 4.11.2003, în societate au fost cooptaţi ca acţionari Mazăre Mihai, Mazăre Alexandru, Mazăre Victoria Gabriela şi Stan Gabriel Marius, societatea transformându-se într-una pe acţiuni, în care învinuitul Mazăre Radu Ştefan deţinea 99,92% dintre acţiuni. (...) La data de 3.05.2004, în baza contractului de cesiune de acţiuni nr. 4546, Mazăre Radu Ştefan a cesionat acţiunile sale către SC Redwood Enterprises Inc. of Monrovia din Liberia, aşa cum rezultă din copia registrului acţionarilor. În declaraţia de avere întocmită în 5.05.2004, înregistrată la Primăria Constanţa cu nr. 62245/10.05.2004, Mazăre Radu Ştefan declară că deţine 5.082 de acţiuni la SC Nisipuri SA“, se arată în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie întocmit în celebrul Dosar al Retrocedărilor.

Iată ce spune comunicatul remis de DNA în octombrie 2008: „Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează: Mazăre Radu Ştefan (prin firmele Nisipuri SA), mama şi fratele acestuia (prin firma APV Media Turism), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma Habitat şi Ambient SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC Holland Develompment Group SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen“.
 
După un traseu alambicat de schimburi şi alipiri de terenuri, firma Nisipuri SA duce într-un final la casa unde primarul locuieşte cu chirie, cea din staţiunea Mamaia, situată pe malul lacului Siutghiol.
 
Despre cum a ajuns Nisipuri SA în vizorul procurorilor DNA şi cum a ajuns Mazăre să se mute cu chirie într-un imobil cu un traseu controversat, puteţi citi mai multe pe ZIUA de Constanţa:
Retrocedările, în câţiva paşi: Cum s-a „născut“ casa în care stă Radu Mazăre

Nisipuri, sub sechestru în Dosarul Retrocedărilor

Bunurile firmei Nisipuri SA au fost puse sub sechestru în anul 2009, în acelaşi dosar în care primarul Radu Mazăre este inculpat pentru retrocedările de terenuri. Mai mult decât atât, potrivit DNA, „avantajele patrimoniale dobândite ilegal (n.r. în urma retrocedărilor) se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează: Mazăre Radu Ştefan (prin firma Nisipuri SA), mama şi fratele său (APV Media Turism SA)“. Pe lista „neagră“ se mai regăsesc nume precum Georgică Giurgiucanu, Dragoş Săvulescu, Cristian Borcea, Valentin Gheorghe Ionescu, Mihai Camboianu, Basarab Popa, Paraschiva Barbu sau Alexandru Octavian Şerban. Considerându-se nedreptăţită să fie parte în Dosarul Retrocedărilor, firma Nisipuri SA s-a năpustit în instanţă, arătând că nu este responsabilă civilmente în această speţă. Totodată, reprezentanţii Nisipuri SA au susţinut că „ordonanţa de instituire a sechestrului este ilegală, deoarece, potrivit articolului 118, litera E, Cod Penal, fac obiectul confiscării numai bunurile dobândite prin infracţiune dacă acestea aparţin învinuitului / inculpatului, nu sunt restituite părţilor vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acestora“.
 
Mai multe detalii aici:
„Uraganul“ Nisipurilor: Cum a reuşit DNA să bage zâzanie între Mazăre şi firma de suflet

De la Nisipuri, la spaţii verzi

În prezent, Pimen Alexandru Leca este administrator unic al firmei Pomacost, care s-a făcut cunoscută în mediul de afaceri local în special prin prisma licitaţiilor câştigate de-a lungul timpului cu autorităţile locale constănţene, dar şi prin intermediul fostului şef al societăţii, Basarab Popa, despre care se spune că ar fi fost văr bun cu primarul Radu Mazăre. Basarab Popa a decedat în septembrie 2014.

În declaraţia sa de avere, depusă pe 13 iunie 2014, primarul Radu Mazăre precizează că a acordat împrumuturi în nume personal către SC Nisipuri SA în sumă de 1.612.875 de lei. Nu mai puţin important, în cea mai recentă declaraţie de avere figurează, de asemenea, un împrumut restituit de Nisipuri SA, în valoare de 13.435 de lei.

Despre averea şi interesele primarului suspendat al Constanţei puteţi citi mai multe aici:
Primarul continuă să facă avere: Mazăre şi-a depus cea mai recentă declaraţie de avere sub control judiciar (document)

Nisipuri în ochii inspectorilor de integritate

Nu trebuie omis nici faptul că societatea Nisipuri SA l-a adus la un moment dat pe Radu Mazăre în vizorul inspectorilor de integritate. În anul 2009, ANI constata că Radu Mazăre s-ar fi aflat în incompatibilitate în perioada 23 aprilie - 6 noiembrie 2003, pentru că, pe lângă funcţia de primar al municipiului Constanţa, a fost şi administrator al unei firme. Mazăre fusese numit administrator al SC Nisipuri SA la data de 4 noiembrie 1998, adică înainte de a fi ales primar. Agenţia s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila nerespectare de către Radu Mazăre, în calitate de edil-şef al municipiului Constanţa, a dispoziţiilor legale referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor. ANI arăta că Mazăre „a avut posibilitatea de a pune capăt stării de incompatibilitate în care se afla, prin renunţarea în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat anterior, însă acesta a renunţat la calitatea de administrator al SC Nisipuri SA abia în data de 6.11.2003“, după cum se menţionează în comunicatul emis de ANI în anul 2009. Curtea de Apel Galaţi a dispus însă, în 2010, anularea actului de constatare emis de ANI.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 853

Proces pentru casa lui Mazăre. Se caută moștenitorii

13 Jan 2022 14474

Primarul Vergil Chițac, la judecată cu firma ctitorită de Radu Mazăre

11 Jun 2021 2097

Primarul Vergil Chițac, la judecată cu firma ctitorită de Radu Mazăre

11 Jun 2021 3613

Înfiinţată de fostul primar Radu Mazăre Nisipuri SA s-a transformat în societate cu răspundere limitată

26 Aug 2019 2260

Ce au stabilit asociaţii firmei Nisipuri SA, înfiinţată de fostul primar Radu Mazăre, în Adunarea Generală

16 Jun 2018 3264

Sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, contestată de aproape 30 de ori

29 Jul 2017 5452

Pe nisipuri mişcătoare Cristian Buşoi vine la Constanţa să-şi prezinte moţiunea cu care candidează la preşedinţia PNL

10 Jun 2017 2581

Cu ajutorul ABADL Nisipuri SA, înfiinţată de fostul primar Mazăre, şi Sandfor SRL din Galaţi, liber la amenajarea unei plaje

17 Jun 2016 5335

Acţionarii firmei înfiinţate de fostul primar, Radu Mazăre, convocaţi pentru aprobarea bugetului pe 2016

16 Mar 2016 3019

În casa cui ar putea sta Mazăre în arest la domiciliu (referat DNA)

28 May 2015 4202

Fosta societate a primarului Radu Mazăre, Nisipuri SA, prezintă bilanţul pe anul trecut

11 Mar 2015 2831