14 Feb, 2023 15:34
2430
Firma Comagra SRL derulează un business în Portul Midia pe un teren pe care intenționa să amenajeze un port turistic, cu restaurant, mijloace de agreement și spații de cazare.
Comagra a primit însă o înștiințare din partea conducerii CNAPMC care vizează rezilierea contractului încheiat în 2017, pentru 10 ani.
Comagra SRL a aparținut familiei Dumitrache, însă în prezent asociat unic și administrator este Elena Mușat.
Compania are sediul social în Năvodari, strada Portul Midia III Mioara, cam2, etaj 2. Tot aici mai are și un prim punct de lucru.
Al doilea sediu secundar al Comagra este în localitatea Năvodari, Port Midia, Incinta Șantier Naval, cladirea A. În fine al treilea punct de lucru al companiei este tot în Năvodari, strada Depozitelor, Midia Grand Marina.
Omul de afaceri Ion Dumitrache, președintele interimar al organizației municipale a PSD Constanța, a comentat pentru ZIUA de Constanța notificarea de reziliere a contractului pe care firma Comagra a primit-o de la Compania Administrației Porturilor Maritime Constanța.
Deși a susținut că nu este reprezentantul direct al societății, Dumitrache a recunosc faptul că Comagra se află în „sfera sa de interese" și poate să discute despre societate.
„Nu este firma mea, am vândut-o însă puteți considera că este în sfera mea de interese. Tot ce pot să vă spun este că reprezentanții de drept ai societății vor contesta această notificare, deoarece motivul notificării nu stă în picioare. S-a invocat faptul că ar fi expirat scrisoarea de garanție, însă acesta este valabilă până la data de 18 februarie 2023. Normal că vor ataca în instanță notificare pentru că este un „abuz” și „e normal să te judeci cu ei, așa cum face și Comănescu (n.r. Gabriel Comănescu, care controlează GSP Logistic SRL și căruia anul trecut i-a fost reziliat un contract în Portul Constanța pentru un teren de 30.000mp)”, a precizat Ion Dumitrache.
A negat că soția sa a fost în Comagra , dar Monitorul Oficial îl contrazice!
În discuția cu redactorii ZIUA de Constanța, Ion Dumitrache a negat faptul că soția sa ar fi fost parte din Comagra. Însă datele din Monitorul Oficial îl contrazic.
În Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 596 din data de 22.02.2017, subscrișii FARM MOND – SRL reprezentată de Maria Dumitrache, Ion Dumitrache, R.T.D. TRADING – SRL reprezentată de Dumitrache Ion și Hrishieh Amin, în calitate de asociaţi ai Comagra SRL, reprezentând un procent de 100% capitalul social al societăţii, au hotărât următoarele: Cesionarea de către FARM MOND - S.R.L. a unui număr de 19 părţi sociale deţinute în cadrul firmei, la preţul nominal de 600 lei fiecare, astfel: către R.T.D. TRADING - S.R.L. un număr de 17 părţi sociale iar către Hrishieh Amin un număr de 2 părţi sociale la preţul nominal de 600 lei fiecare; Cesionarea de către Dumitrache Ion a unui număr de 1 părţi sociale deţinute în cadrul firmei, la preţul nominal de 600 lei fiecare către Hrishieh Amin.
În urma cesionării părţilor sociale, capitalul social al societăţii, în sumă de 400 lei, împărţit în 40 părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, va avea următoarea structură:
R.T.D. Trading - S.R.L. va deţine 34 părţi sociale, în valoare de 340 lei, reprezentând 85% din capitalul social, şi Hrishieh Amin va deţine 6 părţi sociale, în valoare de 60 lei, reprezentând 15% din capitalul social.
Printr-o altă hotărâre a asociaților societății publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 1975 din data de 09.06.2017, Elena Mușat devine administratorul societății iar printr- o altă hotărâre din 2018, Mușat este cooptată asociat în Comagra, prin cesionarea unei părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 10 lei, participare la profit 1% şi participare la pierderi 1%.
În 2021, Hrishieh Amin se retrage din Comagra SRL iar Elena Mușat rămâne singurul asociat cu 41 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte social, potrivit Monitorului Oficial partea a IV-a cu numărul 3286 din data de 11.08.2021.
Elena Mușat mai este administrator în societatea Agora Project SRL unde asociat este și George Teșeleanu, ginerele lui Ion Dumitrache dar și în General Taxi SRL, unde acționari sunt 2x1 Holding SRL, acționari persoane fizice, PAS, General Taxi SA și statul român prin AAAS.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: