Radu Paraschivescu și-a lansat volumul „Podul Diavolului” la Universitatea „Ovidius” Constanța, în cadrul unei mese rotunde (GALERIE FOTO)



Ieri, în data de 7 martie 2023, în Aula B a Universității „Ovidius” din Constanța, s-a organizat o masă rotundă, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța și a Editurii Humanitas.
 
Prilejul a fost oferit de lansarea volumului „Podul Diavolului”, cea mai recentă apariție editorială a lui Radu Parachivescu.
 
În dialog cu scriitorul și jurnalistul Radu Paraschivescu s-a aflat istoricul și criticul literar prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii „Ioan N. Roman” Constanța.
 

„Radu Paraschivescu este una dintre prezențele intelectuale cele mai strălucitoare și colocviale, mai atașate de povestea vorbei în care ideea se inserează firesc, cu o remarcabilă inteligență a dialogului, un comentator neobosit al actualității noastre de o eterogenitate adesea derutantă, al vieții publice, în general, dar și în particular, așa cum o demonstrează savuroasele sale volume de eseuri.
Comentatorului sportiv, al celui de grele moravuri românești, ridicate prin reflecție la demnitatea unui profil identitar, i se adaugă prozatorul, romancierul care știe să înnoade firul poveștii, să facă să palpite textul, să-și miște cu vioiciune personajele, să te țină cu sufletul la gură. Volume precum  „Balul fantomelor” (2000), reeditat la editura Humanitas în 2009, „Acul de aur și ochii Glorianei” (Humanitas, 2021), „Omul care mută norii” (Humanitas, 2019) (proză scurtă) certifică, prin plăcerea lecturii, capacitatea scriitorului de a fi strălucitor și inteligent și, totodată, popular și ironic. „Podul diavolului” (Humanitas, 2022) este un astfel de roman, care readuce, dincolo de toate efectele și trucurile pe care un scriitor înzestrat le pune în joc, gustul aventurii. Radu Paraschivescu este un scriitor aflat în căutarea aventurii, în reconsiderarea romanului de aventură, trecut prin numeroase tradiții și reformulări, într-o formulă care i se potrivește, nouă și veche totodată, cu o erudiție sclipitoare, cu o ironie subtilă, cu un geniu al povestitorului.
 
Într-un cuvânt, Radu Paraschivescu este un scriitor de care nu ne putem lipsi, așa cum ne putem lipsi de aventură în existențele noastre, fie și cea care se desfășoară în paginile unei cărți”, au specificat cei de la Bibliotecă printr-un comunicat.

 
Conversația a fost deschisă de Angelo Mitchievici.
 

„Am plăcerea de a vi-l prezenta pe unul dintre cei mai cunoscuți autori români contemporani, domnul Radu Paraschivescu. Latura comună pe care o am cu Radu Paraschivescu este literatura pe care o face. Romanele pe care le scrie ne trimit la o plăcere nedisimulată a aventurilor la care ne gândeam în copilărie. Despre aventură ne-am propus să vorbim azi și despre romanul de aventuri”, a spus directorul Bibliotecii Județene.

 
Ulterior, el a nuanțat faptul că, romanul lui Pararschivescu este un roman polițist. De asemenea, a explicat etimologia cuvântului „aventură”, el însemnând venirea a ceva important.
 
Autorul cărții „Podul Diavolului”, Radu Paraschivescu a declarat:

 

„Aventura este unul dintre coloranții vieții noastre. Este, în opinia mea, un bun conducător de viață. O aventură presupune un risc, o plecare spre o direcție necunoscută.”

 
El a mai adăugat că, ideea ce a stat la baza scrierii volumului a fost legenda unui pod din Franța construit și distrus de Diavol.
 

La finalul prezidărilor, Radu Paraschivescu a răspuns la întrebările publicului.
 
Evenimentul s-a încheiat prin oferirea de autografe doritorilor ce au cumpărat cartea.
 
Manifestarea a făcut parte dintr-o serie de mese rotunde și lansări de carte organizate de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, parte a campaniei publice de promovare a lecturii de carte „Citește o carte!”, promovând scriitorii contemporani valoroși.
 
Evenimentul a început la ora 17:30, iar intrarea a fost liberă.
 
Citește și:
Masă rotundă organizată la Constanța cu prilejul lansării celui mai nou volum scris de Radu Paraschivescu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment la Biblioteca Județeană Constanța. Lansarea cărții „Garoafe la bordel” de Radu Paraschivescu

20 Jun 2023 1180

Volumul de povestiri „Garoafe la bordel” al scriitorului Radu Paraschivescu, lansat la Biblioteca Județeană Constanța

15 Jun 2023 1093

Vrei să citești o carte? ​Biblioteca Județeană Constanța face recomandări interesante

05 Apr 2023 1077

Masă rotundă organizată la Constanța cu prilejul lansării celui mai nou volum scris de Radu Paraschivescu

01 Mar 2023 1120

Topul vânzărilor la Bookfest 2022. Care au fost cele mai căutate cărți, anul acesta

05 Jun 2022 1756

Scriitorul Radu Paraschivescu lansează un volum de eseuri la Biblioteca Județeană Constanța

09 May 2022 2690

3 februarie 1994. Este lansată naveta spațială „Discovery"

03 Feb 2022 1371

Interviu cu Radu Paraschivescu Despre cărți, autenticitate și „privilegiul sincerității”

24 Jul 2021 4138

LIVE TEXT „Acul de aur și ochii Glorianei“ se lansează astăzi, la Biblioteca „Ioan N. Roman” (galerie foto)

19 Jul 2021 1786

„Acul de aur și ochii Glorianei“ se lansează luni, la Biblioteca „Ioan N. Roman”

15 Jul 2021 3264

În această seară Recital extraordinar Sergiu Cioiu la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“

04 Nov 2017 2948

Cartea zilei Radu Paraschivescu, „România în 7 gesturi“

24 Dec 2015 8411