Ramazan Bayram Sărbătoare mare la musulmani. Slujbe în toate geamiile. Mesajul muftiului Muurat Iusuf

  • Zilele de Bayram sunt o binecuvântare pentru musulmanii care de-a lungul Lunii Sfinte Ramazan au ținut post.


După o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni, credincioşii musulmani vor sărbători, începând de duminică, 24 mai 2020, timp de trei zile, „Ramazan Bayram-ul”, se arată într-un comunicat al Muftiatului Cultului Musulman din România.

Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, oficiază slujba de Ramazan Bayram duminică, începând cu ora 06:07, la Geamia Hunchiar din municipiul Constanța.
 
De asemenea, slujbe religioase cu ocazia Ramazan Bayram-ului vor fi oficiate în toate geamiile.

 

Având în vedere, însă, contextul actual, toate ceremonialurile religioase se vor desfășura în conformitate cu prevederile în vigoare și respectând întru totul măsurile privind prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2: desfășurarea slujbelor în exteriorul locașurilor de cult, purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de 2 metri față de persoanele din jur, participarea la slujbă cu propriul covoraș de rugăciune, efectuarea ritualului de abluțiune acasă, evitarea adunărilor în fața locașurilor de cult înainte sau după slujbă, evitarea interacțiunii directe (strângere de mână, îmbrățișare).



Zilele de Bayram sunt o binecuvântare pentru musulmanii care de-a lungul Lunii Sfinte Ramazan au ținut post.
 
Aceste zile sunt un prilej de apropiere, de deschidere a sufletului și de împărtășire a bucuriei comune.
De asemenea, pe parcursul celor trei zile de sărbătoare credincioșii musulmani obișnuiesc să își viziteze rudele și prietenii, bucurându-se de cei dragi și cinstind memoria celor care au trecut la cele veșnice. Anul acesta este un an greu, însă, când ne vom exprima dragostea față de cei dragi păstrând distanța fizică, dar apropiindu-ne sufletește mai mult decât până acum.


Chiar dacă, pentru o perioadă, unitatea noastră nu mai înseamnă să fim fizic unii lângă alții, fiecare dintre noi știe și simte că ne susținem reciproc prin gânduri, prin credință și respectând întru totul recomandările autorităților.

Avem convingerea că nu vom lăsa această barieră fizică temporară să afecteze credința noastră care ne-a ținut mereu împreună și depinde numai de noi să nu permitem ca distanțarea fizică să aducă cu ea și o izolare identitară.


Mai mult, depinde doar de noi să păstrăm viu și în această perioadă grea spiritul multicultural, împărtășind, pentru o vreme doar virtual, din frumosul fiecărei culturi și credințe din Dobrogea.

Suntem datori trecutului și responsabili față de viitor să continuăm, indiferent de greutățile care ne încearcă, să existăm în spiritul aceleiași bune conviețuiri, iar pentru asta, un prim pas constă în a nu ne pierde speranța și credința proprie!


Fie ca aceste zile de sărbătoare să ne fie călăuzitoare și să fim buni și darnici întotdeauna. Să ne respectăm pururi părinții, să îi ajutăm ori de câte ori putem pe cei aflați în suferință, să fim mereu cu sufletul deschis și gata să facem o faptă bună!
 
Respectând tradiţia ca în fiecare an Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, adresează credincioşilor musulmani tradiţionala urare

„UN BAİRAM FERİCİT”!
“RAMAZAN BAIRAMÎNÎZ QAYÎRLÎ BOLSÎN !“ “RAMAZAN BAYRAMINIZ HAYIRLI VE MŰBAREK OLSUN !”
“EID AL FITIR MUBARAK”!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muftiatul Cultului Musulman Ramazan Bayram Fericit!

21 Apr 2023 2199

Muftiatul Cultului Musulman Ramazan Bayram Fericit!

20 Apr 2023 2348

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

20 Apr 2023 1903

Constanța Peste 500 de etnici tătari au sărbătorit luni Ramazan Bayram-ul

03 May 2022 1992

#citeșteDobrogea Ramazan Bayram - sărbătoarea credincioșilor musulmani din Dobrogea și din România

02 May 2022 5121

Constanța Slujba primei zile de Ramazan Bayram, oficiată de muftiul Muurat Iusuf la Geamia Hunchiar

01 May 2022 2510

Credincioşii musulmani sărbătoresc, începând de astăzi, Ramazan Bayram

13 May 2021 8205

Muftiatul Cultului Musulman Ramazan Bayram Fericit!

13 May 2021 3619

Varol Amet, deputatul UDTTMR, mesaj cu cu prilejul sărbătorii, Ramazan Bayram

12 May 2021 4341

Comunicat de presă - Ramazan Bayram 2021

12 May 2021 6173

Credincioşii musulmani sărbătoresc, începând de duminică, Ramazan Bayram

23 May 2020 3183

#citeșteDobrogea Ramazan Bayram (24-26 mai 2020)

23 May 2020 5073

Credincioşii musulmani vor sărbători timp de trei zile Ramazan Bayram

03 Jun 2019 9410

#citeşteDobrogea Obiceiuri şi tradiții la musulmanii dobrogeni (galerie foto)

21 Aug 2018 7907

Trei zile de sărbătoare la musulmani. Slujbă specială, astăzi, la Geamia Hunchiar din Constanţa. Mesajul muftiului Cultului musulman

15 Jun 2018 5651