Ranfluări celebre. Cât a durat să fie scoase unele dintre navele scufundate. Unele zac şi acum pe fundul apelor (galerie foto)

Epopeea navei scufundate Queen Hind din Portul Midia ar fi doar la început, dacă ne uităm în istoria ranfluărilor navelor. Dacă înainte o navă scufundată ar fi fost asociată cu navigatori morţi, iată că astfel de tragedii nu s-au mai petrecut în porturile constănţene.
 
Cel mai tragic eveniment naval a avut loc acum 25 de ani, în Portul Constanţa, soldat cu zeci de morţi şi două nave scufundate şi nerecuperate.
Ranfluarea este operaţia de ridicare de pe fundul apei şi repunere în stare de plutire a unei nave scufundate. Operaţiunile de ranfluare pot fi simple sau complexe, în funcţie de diverşi factori ca mărimea, vechimea şi starea navei, adâncimea apei etc. Se estimează că există trei milioane de epave nedescoperite împrăştiate pe fundul oceanelor din întreaga lume, dintre care unele au o vechime de mii de ani.
 

„Evangelia“ de la Costineşti

 
„Evangelia“ a fost o navă comercială construită de acelaşi şantier naval care a construit Titanicul. Aa fost lansată la apă pe 28 mai 1942, cu numele de „Empire Strength”. Primul proprietar a fost Blue Star Line. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost cargou american, fiind transformat apoi în navă comercială. De-a lungul timpului, nava a purtat mai multe nume: „Empire Strength” până în 1946, „Saxon Star” până în 1961, „Redbrook” până în 1965 şi ”Evangelia”. Ultimul proprietar a fost „Compania Naviera Hanton Embinas Andros”. La data eşuării, inspecţia efectuată imediat de salvatorii români a evidenţiat faptul că în magazia 4 a navei greceşti se găsea un motor naval de mici dimensiuni, ambalat, ce avea ca adresă de destinaţie portul Constanţa. Cambuza navei era plină cu alimente, ca pentru un voiaj de lungă durată. La 15 octombrie 1968, nava a eşuat la circa 1,5 Mm de plaja nordică a staţiunii Costineşti, într-o zonă a falezei naturale denumită „Golful francezilor”.
Nava nu a fost ranfluată.
 

Transilvania

 
Epava navei „Transilvania” a devenit istorie în 2010, după 30 de ani cât a zăcut în apele Dunării. Firma care s-a chinuit timp de doi ani cu lucrările de ranfluare este Superquatro Group. Valoarea contractului de ranfluare a epavei „Transilvania” a fost de 3,6 milioane de euro şi presupune nu numai îndepărtarea resturilor navei care au blocat danele 18-21 din Portul Comercial Galaţi, ci şi refacerea cheiului afectat de lucrările de ranfluare.   
 
Epopeea navei „Transilvania” şi „eşuarea” în instanţă seamănă cu povestea unei alte epave celebre, cea a navei „Rostock”, ce a pus mult timp probleme în ce priveşte navigaţia pe canalul Sulina.
 

„Rostock”

 
Epava navei „Rostock” s-a scufundat în 1991, creând probleme de navigaţie pe canalul Sulina al Dunării. După mai multe încercări nereuşite de extragere, în 2004, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ) a accesat un împrumut necesar lucrărilor de extragere a epavei. În urma unei licitaţii internaţionale, lucrările de ranfluare au fost adjudecate de un consorţiu condus de compania olandeză Multraship BV (RWRC). Nava a fost scoasă la suprafaţă în 2006, când a şi încasat valoarea din contract, 5 milioane de euro. Ulterior, RWRC s-a adresat arbitrajului Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC), cerând plata a 12,5 milioane euro, reprezentând costuri suplimentare. În 2012, Tribunalul arbitral ICC de la Zürich a obligat Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi la plata celor 12,5 milioane de euro.
 

„Paris“ şi „You Xiu“ - tragedia cu zeci de morţi şi răniţi

 
Pe 4 ianuarie 2020, s-au împlinit 25 de ani de la naufragiul navelor „Paris” (pavilion Malta) şi „You Xiu" (pavilion Hong Kong), care s-au scufundat lângă digul de nord al Portului Constanţa. Odată cu scufundarea lor au murit şi 54 de marinari: 27 chinezi, 23 filipinezi, trei greci şi un bulgar. În seara cu pricina, la Constanţa s-a dezlănţuit natura: vântul avea uneori peste 30 de metri pe secundă, la rafală chiar şi mai puternic, ningea viscolit, valurile ajunseseră la 8-10 metri înălţime.
 


Acum 12 ani, în august 2008, jurnalistul Constantin Cumpănă, alături de fiul său Dorian, au descris, în amănunt, totul, în cartea „Naufragiul navelor Paris şi You Xiu, cel mai mare accident naval din istoria Portului Constanţa”. Navele nu au fost ranfluate.
 

Nava „Sadu“

 
2 decembrie 1988 este dată fatidică la care cargoul „Sadu“ s-a scufundat aproape de capul digului de nord al Portului Constanţa. Voiajul de rutină de la Galaţi la Constanţa al navei „Sadu“ s-a transformat într-un naufragiu care a rămas ca o pată neagră în istoria Portului Constanţa. Atunci au pierit 15 dintre cei 22 de membri ai echipajului. Din Galaţi spre Constanţa, nava a plecat în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1988 cu un echipaj format din 22 de membri, din cei 28 incluşi în lista de echipaj. „Sadu“ a sosit în raza portului Constanţa în ziua de 1 decembrie 1988, ora 22.30 şi a ancorat în careul A, destinat navelor de transport mărfuri generale. Noaptea a trecut fără niciun fel de incident. Vântul a avut o intensitate moderată, iar marea a fost de până la gradul trei. Pe 2 decembrie, de dimineaţă, vremea s-a înrăutăţit. Prin manevre eşuate de a evita coliziunea cu digul, nava s-a scufundat.


Nava nu a fost ranfluată.
 

„Multi Trader“  
 

În seara zilei de 26 iulie 2007, nava „Multi Trader”, sub pavilion cambodgian, s-a scufundat, în apropierea staţiunii Venus, din cauza furtunii. Din fericire, cei şase membri ai echipajului au reuşit să se salveze, dar vasul s-a scufundat înainte ca echipele de salvare să ajungă la el. În prezent, acesta se află la o adâncime de 36 de metri. Nava nu a fost ranfluată.
 

„Dunafoldvar“

 
În luna aprilie 2014, în zona localităţii Poarta Albă, pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, împingătorul „Dunafoldvar“ s-a scufundat. După o lună, a fost scos la suprafaţă de către echipe de ingineri din Austria şi Ungaria. „Dunafoldvar“, sub pavilion Ungaria, s-a scufundat la data de 5 aprilie, pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, la kilometrul 29+500, în zona localităţii Poarta Albă, după ce echipajele de pompieri de pe apă şi de pe mal s-au luptat mai bine de 12 ore să stingă un incendiu ce izbucnise la bord, în timp ce vasul tranzita magistrala de navigaţie. În zonă a fost instalată o reţea dublă de baraje Depol, flotante, pentru a împiedica scurgerea de hidrocarburi, în tancurile de combustibil ale navei aflându-se peste 90 de tone de motorină. Incendiul a izbucnit în seara zilei de vineri, 4 aprilie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Nava nu a fost ranfluată.

 
Nava „Costa Concordia“

 
Nava „Costa Concordia“ s-a răsturnat în apele din apropiere de Isola del Giglio, pe coasta de vest a Italiei, în ianuarie 2012.  O întreagă furie mediatică a fost lansată odată cu scufundarea navei, fiind una dintre cele mai mediatizate cazuri de naufragiu. Nava răsturnată a atras mii de turişti în zonă. Operaţiunile de ranfluare au început la mijlocul anului 2013 şi s-au încheiat în iulie 2014, după care epava a fost remorcată în portul Genova. Armatorul navei Costa Concordia a anunţat că ranfluarea şi remorcarea navei a costat circa 1,5 miliarde euro, aproape de trei ori cât a costat construirea acesteia. Costul provizoriu al operaţiunii a fost estimat la 600 milioane de euro, plătiţi de compania Costa Crociere, proprietara navei, şi de compania de asigurări.
 

Citeşte şi:

 
25 de ani de la naufragiul navelor Paris şi You Xiu. Cel mai mare accident naval din istoria Portului Constanţa

Naufragii la ţărmul românesc al Mării Negre. De la cea mai mare tragedie navală din istorie, la accidente misterioase (galerie foto)

După 20 de ani Epavele navelor „Paris“ şi „You Xiu“ dau coşmaruri autorităţilor

8 ani de la tragedia navei Costa Concordia. Morţi, dispăruţi şi răniţi. Pe navă erau circa 60 de români. 3 din judeţul Constanţa

Simbolul staţiunii Costineşti, rupt în două. Cum arată epava navei Evangelia (galerie foto + video)

Firma din Ungaria a trimis deja utilaje speciale Operaţiunile de ranfluare a navei împingător Dunafoldvar încep săptămâna aceasta


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un ponton scufundat, acum 16 ani, în Portul Militar Mangalia a fost ranfluat

23 Apr 2021 2245

Epopeea fără de sfârșit Queen Hind. Oile de pe navă, aruncate într-o groapă comună la Tulcea. Ce spunea șeful ANSVSA atunci

23 Jan 2021 2357

A trecut un an de la semnarea contractului pentru ranfluarea navei Queen Hind, eșuată în Portul Midia

14 Jan 2021 2202

Un an de la eșuarea navei Queen Hind, în Portul Midia. Cronologie, ranfluare și încercarea de a vinde epava

27 Nov 2020 2757

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în ședință. Pe ordinea de zi, planul pentru ecarisarea încărcăturii navei Queen Hind (galerie foto)

27 Feb 2020 2282

Ce spune directorul CN APM, Costel Stanca, despre ranfluarea navei Queen Hind din Portul Midia. Cum vor recupera banii

19 Feb 2020 3524

Expiră termenul iniţial, agreat prin contract, pentru ranfluarea navei eşuate în Portul Midia. Ce s-a întâmplat până acum

17 Feb 2020 6912

Nava eșuată în Portul Midia. Se analizează soluții pentru scoaterea apei din epavă

13 Feb 2020 2162

Portul Midia. Se continuă operațiunile în vederea verticalizării navei eșuate (galerie foto + video)

08 Feb 2020 6958

A fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Constanța. Ce teme s-au dezbătut

07 Feb 2020 2019

Portul Midia Pregătiri pentru ranfluarea navei. Se sudează elemente suplimenatre de întărire a epavei (galerie foto)

03 Feb 2020 2159

UPDATE. Portul Midia Dificultăți în operațiunea de verticalizare a navei. Ce s-a întâmplat (galerie foto+video)

01 Feb 2020 3615

Portul Midia. Pregătiri pentru ranfluarea navei Vântul îngreunează manevrele cu macaraua (galerie foto)

28 Jan 2020 2209

UPDATE GSP continuă manevrele de pregătire pentru ranfluarea navei eșuate în portul Midia (galerie foto)

26 Jan 2020 3385

Portul Midia Continuă acțiunile pentru ranfluarea navei eșuate (galerie foto + video)

24 Jan 2020 2793