Raport final al autorităților după explozia de la Rompetrol Midia Năvodari. Cinci persoane rănite și una decedată

  • ISU Dobrogea a precizat că bilanțul final al victimelor este de 6 persoane, astfel: 2 persoane cu arsuri pe 45%, respectiv 35% din suprafața corpului transportate cu 2 elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgență București, 2 persoane cu diverse traumatisme transportate la spital, 1 persoană cu arsuri minore care a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
  • Din nefericire, persoana dispărută  a fost găsită decedată.
Astăzi, 2 iulie 2021, la ora 12:16 a izbucnit un incendiu  la Rafinăria Petromidia, din localitatea Năvodari, județul Constanța.

În aproximativ 8 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum.

Imediat de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul  județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

Prioritatea echipajelor  de intervenție a reprezentat-o căutarea și salvarea persoanelor surprinse în acest incident.
 
Bilanțul final al victimelor este de 6 persoane, astfel:  2 persoane cu arsuri pe 45%, respectiv 35% din suprafața corpului transportate cu 2 elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgență București, 2 persoane cu diverse  traumatisme transportate la spital, 1 persoană cu arsuri minore care a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Din nefericire, persoana dispărută  a fost găsită decedată.

Incendiul a fost localizat la ora 13:14, iar în urmă cu puțin timp acesta a fost lichidat. La acest moment nu mai există flacără, iar echipajele de intervenție acționează pentru răcirea zonei de ardere, în scopul eliminării posibilității de reaprindere.

Pentru gestionarea acestei situații de urgență, aproximativ 120 de pompieri din cadrul mai multor Inspectorate pentru Situații de Urgență Județene au acționat  cu următoarele mijloace de intervenție :
  • 14 Autospeciale de stingere cu apa și spumă;
  • 3 Autocamioane de intervenție;
  • 4 motopompe de mică și mare capacitate;
  • 1 autospecială CBRN;
  • 1 autospecială transport victime multiple;
  • 1 ambulanța SMURD Terapie Intensivă Mobilă;
  • 6 ambulanțe SMURD Echipaj de Prim Ajutor;
  • 6 ambulanțe ale SAJ Constanța ( 1 echipaj C2 și 5 echipaje B2);
  • 2 elicoptere SMURD.
Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns s-a dispus alocarea de forțe suplimentare din cadrul ISU Călărași, ISU Galați, ISU Vrancea, ISU Ialomița, ISU Tulcea, ISU Brăila.

Planul Roșu de Intervenție a fost  dezactivat la ora 16:20.

Totodată, în scop preventiv,  pentru informarea promptă a cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție a fost trimisă o avertizare prin sistemul RO-ALERT.

Dată fiind manifestarea incendiului cu degajări mari de fum,  în urma  consultării cu reprezentanții Gărzii de Mediu, reiterăm faptul că în toată această perioadă, siguranța cetățenilor nu a fost pusă nicio clipă în pericol., a transmis ISU Dobrogea.


Citește și: LIVE Raed Arafat, Lucian Bode și șeful ISU Dobrogea, despre explozia de la Rompetrol Midia Năvodari
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 305

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 678

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1024

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 12489

ISU GiurgiuEXERCIȚIU

28 Mar 2024 317

Alertă pe Marea Neagră! Mină marină descoperită în apropierea plajei

12 Mar 2024 874

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 436

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6535

UPDATE Explozie într-un apartament de pe strada BP Hașdeu din Constanța. O femeie, rănită (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 3287

Explozie la Judecătoria Motru! Oficial de la CSM

12 Feb 2024 603

Atacuri cu drone la granița României cu Ucraina! Exploziile s-au auzit la Tulcea. Localnicii avertizați prin Ro Alert

10 Feb 2024 812

Explozie în Cobadin, județul Constanța. Victima, o femeie de 44 ani

07 Feb 2024 1587

Pericol de explozie! Proiectile funcționale descoperite în incinta Aeroportului Oradea

17 Jan 2024 607

Explozie suprinsă la hala din Constanța. Imagini de impact! (VIDEO)

09 Jan 2024 5166

Pericol de explozie în județul Bacău! Mai multe elemente de muniție rămasă neexplodată, descoperite pe un teren arabil extravilan (GALERIE FOTO)

08 Jan 2024 609