Razie a polițiștilor locali în Constanța (galerie foto)

În cursul zilei de 05 decembrie, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 3.

14 polițiști locali au monitorizat și verificat următoarele zone de interes public: piețele agroalimentare Griviței, Unirii, Balada, Obor, amplasamentele tip legume-fructe, flori, zonele Antoniade, Capitol, Termele Romane, Gară, Autogară Sud, Kaufland, Casa de Cultură, Trocadero, Parcul Arheologic, Parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Sala Sporturilor, magazinul Tomis, Miga, zona Peninsulară – Piața Ovidiu, Faleza Cazino, Portul Tomis.

S-au constatat 20 de sancțiuni contravenționale, după cum urmează: două în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, 7 în conformitate cu prevederile Legii nr.349/2002, două în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006, una în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, 6 în conformitate cu prevederile HCL 184/2013 modificată și două în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017.

Cele mai multe abateri au vizat consumul băuturilor alcoolice în spațiul public, aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul publictul, consumul de produse din tutun în spații publice închise, răscolirea gunoiului din containere sau comerțul stradal neautorizat.

O persoană care apela la mila publicului a fost predată reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială.

În urma verificărilor, pentru 2 operatori economici s-a dispus sancțiunea complementară de suspendare a activității.

De asemenea, conducătorii auto au fost sancționați pentru staționarea autovehiculelor pe spațiile verzi sau în locuri destinate acestora, oprire în loc nepermis și ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități.

Valoarea totală a amenzilor a fost de 7.090 lei.

Astfel de acțiuni se vor desfășura periodic pentru asigurarea unui climat public civilizat, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 362

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 421

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 797

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 413

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 645

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 712

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 654

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 740

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 476

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1129

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 845

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1347

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 812

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 685

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 673