Reabilitarea Cazinoului. La parter vor exista două camere muzeu! „Noi toți sperăm și așteptăm să mai găsim printre pereții Cazinoului urme ale trecutului”

  • Continuă lucrările de reabilitare a Cazinoului.
  • La subsol vor exista două camere tip muzeu, în care vor fi expuse cărți poștale, fotografii și obiecte din istoria clădirii edificiu.

Echipe de muncitori lucrează acum la recompartimentarea subsolului, prin demolarea pereților neportanți pentru a face loc noii configurații, conform autorizației de construire emisă de Primăria Municipiului Constanța.

 Experții în monumente istorice clasa A au luat probe din zidurile de piatră, planșeele cu bolți de cărămidă dar și din grinzile metalice nituite realizate de Anghel Saligny, iar în urma analizelor s-a constatat că acestea s-au mentinut foarte bine, așa că multe dintre elementele originale vor fi păstrate. Se lucrează de asemenea și la decopertarea fațadei Cazinoului pentru verificarea nivelului de degradare.

Radu Cornescu - arhitect: „În această etapă se lucrează la demolarea zidurilor neportante pentru a face loc noii configurații, se demolează scara dinspre nord-est, cea care acoperea o bună parte din ornamentele Cazinoului, pe fațadă muncitorii decopertează tencuiala care fi dată jos până la cărămidă. Fiecare zonă în parte va fi studiată, se va analiza nivelul de degradare, după care vor veni alte echipe de restauratori.


Grinzile metalice nituite construite de Anghel Saligny, descoperite la subsolul clădirii s-au menținut foarte bine așa că vor fi lăsate aparent, la fel și zidurile de piatră și planșeele cu bolți de cărămidă. Acestea vor fi însă tratate și reconsolidate acolo unde va fi cazul. Echipe de experți în finisaje, tâmplărie, ornamente, experți în rezistență dar și specialiști în instalații au făcut sondaje și verificări pentru a putea da cele mai bune  soluții pentru reabilitarea acestui edificiu.

În subsolul Cazinoului vor fi mai multe funcțiuni, vor exista și două camere cu funcții muzeale în care vor fi expuse obiecte, cărți poștale sau fotografii cu istoria acestei clădiri".

Odată cu înaintarea lucrărilor, este posibil să apară și alte mărturii zidite între pereții clădirii de deținuții care au lucrat la reabilitarea Cazinoului în anii 1950.

Radu Cornescu - architect "Noi toți sperăm și așteptăm să mai găsim printre pereții Cazinoului, urme ale trecutului, așa cum am găsit acel petec de sac cu înscrisuri ale deținuților politici. Avem mărturii ale deținuților care au lucrat aici în anii 1950 care au trăit după anii 1990, dar și ale moștenitorilor lor, care au indicat câteva locuri, de exemplu în cele 4 turnuri ale Cazinoului unde ar mai fi ascunse în niște sticle, borcane, pe  bucăți de sac sau pe spatele unor schițe, poezii și gânduri ale deținuților care au lucrat aici "


Lucrările la Cazinoul din Constanța vor respecta proiectul original, cu detaliile arhitecturale din anul 1910.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Reflecții albastre la malul mării (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 402

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2180

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 1053

Stadiul lucrărilor de reabilitare de la Cazinou, Constanța (Galerie FOTO)

10 Feb 2024 1236

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1831

Municipiul Constanța pune la bătaie aproape două milioane de euro pentru reabilitarea terasei Cazinoului, a zidului de apărare și a balustradei (DOCUMENT)

31 Jan 2024 1076

Moment muzical în fața Cazinoului din Constanța. Fost concurent de la Vocea României își etalează talentul (VIDEO)

19 Jan 2024 1704

Fotoreportaj Constanța Vremea frumoasă a scos constănţenii la plimbare pe faleza Cazinoului în prima zi de Crăciun (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1735

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac despre stadiul proiectelor aflate în desfășurare în oraș (VIDEO)

12 Dec 2023 1274

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3835

Uniunea Armenilor Constanța și Comunitatea Elenă Elpis organizează „Seară de jazz”, pe faleza Cazino din municipiu

13 Sep 2023 1283

Impex Romcatel Cercetare Proiectare SRL, care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța, în atenția judecătorilor. Anunțul Curții de Apel Iași

29 Aug 2023 1349

Fotoreportaj Surpriza de la Cazino Constanța, de Sfânta Maria! (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 12309

Sondaj de opinie Participați la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța?

06 Aug 2023 1427

Curtea de Apel Iași, verdict în așteptare pentru firma care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța!

20 Jul 2023 1018