Recomandări pentru tranzitarea frontierei în mini vacanța de 1 Mai

Foto: Poliția de FrontierăAvând în vedere că urmează un sfârșit de săptămână prelungit când se va sărbători ziua de 1 Mai, din experiența anilor anteriori, în această perioadă se estimează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.

În acest sens, la nivelul Poliției de Frontieră Române vor fi dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, pentru fluidizarea traficului, va fi suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Astfel, în perioada 28 aprilie - 1 mai a.c., aproximativ 3.800 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat, numărul lor putând fi suplimentat la nevoie.

Totodată, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române vor menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se  efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune, astfel încât controlul să se desfășoare cu operativitate. 

Polițiștii de Frontieră recomandă persoanelor care doresc să petreacă acest sfârşit de săptămână în afara graniţelor ţării, să utilizeze toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, cu menţiunea că la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, după cum urmează:
  • pe raza jud. Constanţa : PTF Vama Veche, PTF Negru-Vodă, PTF Dobromir, PTF Lipniţa;
  • pe raza jud. Călăraşi: PTF Călăraşi- Chiciu;
  • pe raza jud. Giurgiu: PTF Giurgiu;
  • pe raza jud. Teleorman: PTF Zimnicea, PTF Turnu-Măgurele;
  • pe raza jud. Dolj : PTF Bechet şi PTF Calafat.

De asemenea, la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere cu specific rutier:
  • pe raza jud. Arad: PTF Turnu, PTF Vărşand, PTF Nădlac, PTF Nădlac II;
  • pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;
  • pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni, PTF Petea;
  • pe raza jud. Timiş: PTF Cenad.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, care poate fi accesată pe pagina de internet a instituţiei noastre https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/ . Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 385

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 591

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1384

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 381

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 930

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 424

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 505

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 402

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 886

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 535

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 693

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 509

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 515

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 471

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 627