Regele Cioabă, reacție amuzantă după eșecul la votul pentru intrarea în Schengen- "Vor fi numai pene de lebădă în toată Austria, pentru ce au făcut României"

Regele Cioabă, foto: facebook.com

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins pe data de 8 decembrie 2022,aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, fiind vorba de două voturi fiind împotrivă. Pentru a putea accede la spațiul Schengen era nevoie de unanimitate.

Ministrul ceh de Interne și comisarul european Ylva Johansson au anunțat la finalul Consiliului JAI că România nu a intrat în Schengen pentru că nu a întrunit unanimitate.

Reacțiile după această veste nu au întârziat să apară. 

Dorin Cioabă, cunoscut ca rege al romilor din România, a avut și el o reacție. 

Iată ce a transmis acesta prin intermdiul unei postări pe pagina de socializare:

"Vor fi numai pene de lebădă în toată Austria, pentru ce au făcut României. Au căutat-o cu lumânarea.

Romi mei, nu puteți sa le aduceți în ţară lebedele că nu suntem în Schengen, dar le vom servi la ei acasă. S-au pus cu cine nu trebuie. Asta le va durea cel mai tare.", transmite Cioabă.


Citește și: România și Bulgaria nu aderă la spațiul Schengen. Ce urmează?



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autointitulatul rege al romilor intenționează să îl dea în judecată pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

01 Mar 2023 3117

Percheziţii domiciliare la persoane bănuite de infracţiuni economice. Printre ele s-ar afla şi regele Cioabă

13 Sep 2017 1840

Împăratul romilor de pretutindeni, Iulian Rădulescu, a decedat! Anunțul Regelui Cioabă

12 Jan 2017 4380

Stiripesurse.ro Regele Cioabă şi-a luat ouă de struţ şi le-a vopsit cu trafaletul sfinţit

11 Apr 2015 2186

Informaţie bombă Regele Cioabă vrea să se angazeje salvamar la Mazăre

14 Jun 2014 3706

Mii de buletine anulate? „Nu oferim voturile noastre nimănui”

25 May 2014 2308