Regulament nou Fără plete, bijuterii şi decolteu pentru personalul de la Autoritatea Naţională Protecţia Consumatorilor

Preluarea conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de către fostul şef de la Constanţa, Horia Miron Constantinescu, a dus la o schimbare a regulamentului pe care angajaţii ANPC trebuie să îl respecte. Nu este vorba de conduita din teren, ci de vestimentaţie şi "look". Ordinul a fost semnat la data de 20 august şi intră în vigoare la 7 zile de la semnare.

Bărbaţii nu au voie să aibă părul lung, iar barba trebuie să fie medie. De asemenea, femeile, dacă vor să vină în fustă, trebuie să fie imediat deasupra genunchilor.
Pentru femei: ținută alcătuită din rochii, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri excesive, să fie clasice, decente sau costum două piese, cu fustă sau pantalon, (lungimea fustei imediat deasupra genunchilor, limita de decență); cămașă, bluză, fără decolteuri, fără paiete sau sclipici, haine mulate; se interzice purtarea bijuteriilor în exces, extravagante, opulente, ostentative, păstrând o limită de decență; se interzice machiajul strident, aspectul facial și capilar trebuie să fie îngrijit, decent.

Regulile bărbați: ținuta va fi alcătuită obligatoriu din cămașă, cu mânecă lungă, simplă, clasică, de culoare alb, albastru, bej, bleumarin, negru; pantaloni uni care trebuie să fie drepți, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri; încălțămintea va fi alcătuită din pantofi uni, sunt excluse articolele de încălțăminte în stil sport (teniși, bascheți, adidași) și sandalele;haina de toamnă/iarnă nu va conține accesorii extravagante, în exces, fiind una clasică; este exclusă purtarea accesoriilor, bijuteriilor, se acceptă doar verigheta; aspectul facial și capilar îngrijit, decent, fiind interzis bărbaților purtarea părului și a bărbii de o lungime peste medie.

Interzis: pantalonii scurți, tăiați sau colanții, sandalele gen papuci de plajă, pălăriile sau șepcile, cămășile ieșite din pantaloni sau descheiate, hainele mulate indecent, îmbrăcămintea indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane, sau imagini, inclusiv creaturi grotești, articolele de îmbrăcăminte sfâșiate, murdare și zdrențăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 387

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 599

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 451

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 650

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 477

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 858

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2102

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 3660

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 627

Justiție Constanța Eden Travel Partner SRL firmă din Constanța, solicită anularea unui proces verbal de contravenţie ANPC

16 Mar 2024 639

Amenzi și oprirea temporară a patru stații ale Lukoil, după controale ale ANPC. Ce nereguli au fost depistate

14 Mar 2024 875

Anunțul ANPC Cerinţele necesare pentru ca un produs să poată fi numit românesc ar putea fi stabilite printr-un act normativ

13 Mar 2024 605

Acțiune de control în mai multe stații ale OMV Petrom! Ce nereguli au găsit comisarii ANPC (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 853

Rate calculate greșit la Raiffeisen Bank. ANPC recomandă păgubiților să-și revendice banii

11 Mar 2024 924

Firma care controlează lanțul de supermarketuri Penny, la judecată cu ANPC - Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanta

02 Mar 2024 681