Reparații capitale la clădirea Bursa Nouă, deținută de CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța

  • Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța va repara capital și recompartimenta clădirea Bursa Nouă
 
 
Primăria Constanța a emis vineri, 12 noiembrie, o autorizație de construire pentru Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța pentru o investiție.
 
Prin AC 930, din data de 12.11.2021, CN APM Constanța va repara capital și recompartimenta clădirea Bursa Nouă și va organiza execuția lucrărilor, la incinta din zona Dana 16. Documentul este valabil 12 luni.
 
Amintim că în vara 2020, Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru achiziția serviciului de proiecte, execuție și modernizare, cât și demolare parțială a clădirii Bursa Nouă.
 
Atribuirea a avut loc la data de 20 iulie 2020, iar valoarea finală a proiectului este în valoare de 9.616.098,1 lei.
 
Obiectul investiției constă în proiectarea reparației capitale a construcției, conform variantei minimale a expertizei tehnice și a lucrărilor solicitate de către Entitatea Contractanta, proiectarea demolării corpului anexă, întocmirea documentațiilor tehnice pentru obținerea Certificatului de Urbanism, Avizelor și Autorizației de Construire și Demolare și întocmirea Certificatului Energetic al Clădirii în vederea recepționării clădirii și execuția lucrărilor.
 
Clădirea a fost dată în folosința în anul 1940 și în funcție de necesități, asupra ei au fost realizate modificări structurale, fără a se realiza și lucrările de consolidare necesare. Se intenționează reabilitarea întregii clădiri, eliminarea modificărilor structurale care afectează clădirea, reconfigurarea (compartimentarea pe vertical și orizontal) Sălii Mari și demolarea corpului anexa.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Clădirea Bursa Nouă va fi reabilitată! Administrația Porturilor Maritime investește peste 9,5 milioane lei (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 417

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 443

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2263

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 468

Pentru atingerea capacitatii de trafic de 11,5 milioane tone pe an Portul Medigida va fi modernizat și extins de CN ACN Constanța SA

11 Apr 2024 1172

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 397

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 507

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 480

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 626

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 511

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 456

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 563

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 818

Acționarii CN APM Constanța vor desemna membrii provizorii în Consiliul de Administraţie pe 25 aprilie

18 Mar 2024 472

CN APM Constanța, la judecată cu două firme din București. Ce au decis judecătorii

14 Mar 2024 604