„Restaurăm istoria și construim viitorul“ „Aspirație către spiritualitate, într-un București frământat“ - Schitul Darvari și lucrările ce l-au purtat din veacul lui Ghica-Voievod în prezent

Schitul Darvari - sursa foto: Aedificia Carpați
  • Schitul Darvari reprezintă o ușă către spiritualitate, încredere și pace sufletească într-o mare de griji și emoții negative, în inima Bucureștilor.
  • Istoria schitului începe în 1843, dar lăcașul este readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect, sub „bagheta“ arhitectului Nicolae Vlădescu  și îndrumările atente ale ing. Petre Badea.
Un furnicar de oameni și mașini, timp pierdut în trafic, nervi întinși la maxim și emoții negative sărind cu ușurință de la un om la altul. Iar în inima acestui tumult uman, retrasă nervilor dezlănțuiți, se află o oază de verde și de liniște, de spiritualitate și încredere – Schitul Darvari.
 
Ridicat în inima Bucureștilor vechi în anul 1843 și reconstruit în 1933, schitul a fost purtat peste timp de lucrările întreprinse de compania bucureșteană Aedificia Carpați, proiectantul fiind Carpați Proiect SA, iar arhitectura aparținând arh. Nicolae Vlădescu.
 
Astăzi, schitul își dezvăluie frumusețea și delicatețea arhitecturală tuturor celor ce au nevoie de o retragere din haosul cotidian.

Schitul Darvari - sursa foto: Aedificia Carpați
 
,„În zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod“
 
Istoricul schitului Darvari, prezentat pe site-ul oficial al lăcașului de cult, arată că acesta a fost ctitorit în anul 1843 de către Mihail Darvari și soția sa, Elena, născută în familia Buzeștilor.
 
Aceștia au cumpărat un teren în spatele Bisericii Icoana, iar «aici, „cu cheltuiala dumnealui căminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10“ – cum glăsuieşte pisania de la intrare – a fost zidită o mică şi modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazar, al Sfinţilor Împarati Constantin şi Elena şi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei şi apropiaţii acestora“, conform istoricului Schitului Darvari.
 
Acesta a fost începutul.
 

După o existență de 60 de ani, în 1894, Schitul Darvari este deja foarte deteriorat, trecerea timpului spunându-și cuvântul.
 
În istoricul schitului se arată că, la cererea Mitropolitului Ghenadie Petrescu, familia ctitorului face reparaţiile necesare, iar Nicolae Darvari, epitropul schitului din acele timpuri, repară biserica și îi adaugă o turlă și un pridvor, menite să asigure mai mult spațiu pentru credincioși, dar și să sporească frumusețea lăcașului.

 
Între anii 1933 și 1934 urmează o a doua reparaţie generală, întreprinsă de nepotul ctitorului, generalul de divizie Mihail Darvari.
 
În cadrul acestor lucrări, este înlocuit din temelie vechiul lăcaş și este ridicată biserica în forma sa actuală, în care îmbină armonios stilul oltenesc cu cel muntenesc bisericesc, şi tot el înnoieşte chiliile de lângă biserică, potrivit istoricului lăcașului. Planurile de construcţie aparţin arhitectului Gheorghe Simotta, iar pictura interioară în frescă, pictorului Iosif Keber.
 
Urmează însă regimul comunist, care s-a arătat vitreg cu toate lăcașurile de cult din țară, Schitul Darvari nefăcând excepție: în 1959, lăcașul este închis, iar călugării care își duceau veacul în schit sunt mutați cu forța la Mânăstirea Cernica. Lăcașul devine biserică de mir, ca filie a Bisericii Icoanei, conform sursei citate.
 
Treizeci de ani mai târziu, după căderea regimului comunist, încep lucrările de restaurare a picturii deteriorate, iar în 1992, Schitul Darvari, cu întreg complexul de clădiri din jur, este declarat monument istoric.
 
Pe 31 martie 1996, schitul redevine așezământ monahal, cum fusese destinat inițial, iar până în anul 2002 sunt refăcute chiliile deteriorate de pe partea sudică, iar în noul ansamblu este încorporată și clopotnița, reconstruită după planurile origine ale arhitectului Gheorghe Simotta.

Schitul Darvari - sursa foto: Aedificia Carpați

„O ciudată iluzie de măreție într-un București frământat de neliniști“
 
Corpul este opera arhitectului Nicolae Vlădescu, adusă în existență de lucrările întreprinse în 1998 de specialiștii Aedificia Carpați, îndrumați de ing. Petre Badea.
 
„Privit dinspre răsărit, se dezvăluie ca un joc de volume, aspirație către spiritualitate, creând o ciudată iluzie de măreție într-un București frământat de neliniști, griji și ambiții. Pășind în incintă, surprinde atmosfera caldă care invită la meditație“, au arătat specialiștii Aedificia Carpați, constructori neobosiți pentru renașterea schitului, reușind astfel să surprindă esența schitului.
 
„Stabilirea unor proporții atent urmărite, ca și o subtilă întrebuințare a maselor acestuia în raport cu spațiul liber au fost criterii care să sublinieze abordarea tradiției ca echilibru critic“, au explicat aceștia în continuare, precizând că „s-a realizat astfel un mic edificiu în care să-și ducă viața cei câțiva monahi. Programul a impus un mic paraclis, o trapeză în care să se poată servi masa și săracilor, zece chilii, spațiile stăreției și anexele gospodărești“.

Schitul Darvari - sursa foto: Aedificia Carpați
 
O astfel de binecuvântare arhitecturală există în inima Bucureștiului, o oază de pace și spiritualitate, menită să aducă liniște în tumultul vieții de zi cu zi.
 
Citește și
„Restaurăm istoria și construim viitorul“
Mii de arii minunate și voci dumnezeiești, reunite cu emoțiile vii ale miilor de spectatori, sub acoperișul Operei Naționale București, monument istoric refăcut cu atenție și migală

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Școala Americană București, ansamblul ridicat de Aedificia Carpați ce încorporează un adevărat sistem de învățământ occidental

22 Aug 2023 860

Constanța Carp, arhitecta care a proiectat lucrările de salvare a Cazinoului din Constanța – „Cazinoul cunoaște o restaurare care îi va reda demnitatea“ (FOTO)

12 Aug 2023 4524

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Muzeul Țăranului Român, leagăn al sufletului românesc. Despre impresionantele lucrăril ce îl fac să respire, din nou, viață (FOTO)

30 Jul 2023 2082

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Fundațiunea Universitară Carol I, „aşezământul spre binele tinerimii universitare“ readus la viață de compania care acum restaurează Cazinoul din Constanța

30 Jun 2023 1022

Editorial Cazinoul din Constanța – „Reparăm o mare rușine și o nedreptate istorică“

08 May 2023 1499

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mii de arii minunate și voci dumnezeiești, reunite cu emoțiile vii ale miilor de spectatori, sub acoperișul Operei Naționale București, monument istoric refăcut cu atenție și migală

10 Apr 2023 1456

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Hanul Gabroveni, șters din lista monumentelor istorice de comuniști, acum bijuteria din inima Bucureștiului vechi și nou

31 Mar 2023 1905

Vestea renașterii Cazinoului din Constanța a ajuns și peste hotare! „Dacă pereții aceia ar putea vorbi, aș sta treaz toată noaptea să-i ascult“

23 Mar 2023 3010

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul STS - peste 20.000 de metri pătrați reuniți într-un vast ansamblu dedicat activităților specifice de telecomunicații speciale

28 Feb 2023 1629

Editorial Cazinoul din Constanța, cu toată viteza înainte spre renaștere!

21 Jan 2023 2454

Imagini ce intră în istorie Spectaculoasă transformare a Cazinoului din Constanța! Migăloasa muncă a constructorilor, comprimată în cinci minute de vizionare (VIDEO+FOTO)

19 Jan 2023 7648

Trei ani de când Cazinoul din Constanța a reînceput să respire viață (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2023 2451

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Catedrala din Voluntari, o adevărată poartă către cer!

14 Jan 2023 1625

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Athénée Palace Hilton, locul ce păstrează parfumul Bucureștilor de odinioară, când timpul avea mai multă răbdare (FOTO)

30 Dec 2022 1256

Cazinoul din Constanța, „dascălul“ blând și dedicat! (FOTO)

17 Dec 2022 4075