„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Biblioteca Universității Politehnice București, „fundația“ solidă în pregătirea viitorilor ingineri, construită de Aedificia Carpați

  • Munca imensă ce s-a depus pentru edificarea construcției face ca, astăzi, Biblioteca Universității Politehnice București să reprezintă o structură solidă, de o mare complexitate, după cum se arată în istoricul instituției.
 
Fiecare student la Politehnică, în calitate de viitor inginer, știe că cel mai important aspect al unei construcții durabile este o temelie, o fundație solidă.
 
Iar acest lucru nu este mai puțin adevărat atunci când vine vorba despre pregătirea teoretică - și practică, desigur – a viitorilor ingineri.
 
Baza pregătirii acestora, fundația pe care se clădește viitoarea carieră în domeniul construcțiilor (și nu numai) este reprezentată inclusiv de Biblioteca Tehnică a Universității Politehnice București, clădire proiectată și realizată conform cerințelor momentului, de către compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.



Așa cum se arată în istoricul afișat pe site-ul oficial al bibliotecii, prima atestare documentară a acesteia, aflată în arhiva instituției, datează din 1868 și este, de fapt, o adresă a Ministerului Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice.
 
Scrisoarea din 1868
 
La data de 16 februarie 1868, i se comunica directorului Școlii: „Vă înaintăm 28 exemplare din diferite publicații însemnate pe contrapagină spre a le avea în biblioteca ce se va face la această școală“.
 
O lună mai târziu, venea și completarea făcută de același expeditor: „cărțile oferite să fie trecute în inventarul școlii și înregistrate la bibliotecă pe categorii“.

 
Circa 154 de ani mai târziu de la aceste rânduri, putem acum scrie că noua bibliotecă a Universității Politehnice București a fost gândită ca un răspuns croit pe nevoile tinerilor ingineri în devenire, care își doresc să evolueze prin studiu.



Studenți din 15 facultăți ai Universității Politehnice București accesează anual Biblioteca UPB.
 
Desfășurată pe o suprafață de 16.770 de metri pătrați, biblioteca a fost proiectată și realizată conform celor mai noi tendințe în materie de construcții, constructorul fiind compania bucureșteană Aedificia Carpați, iar proiectul fiind realizat de compania SC Princer SA.
 
Cu un regim de înălțime S+P+4E, clădirea dispune de spații generoase finisate cu materiale moderne, într-o arhitectură care trimite către marile centre universitare europene.
 
Biblioteca dispune de 12.000 de metri pătrați de placaje de piatră granit, 1.830 mp petere cortină și tâmplărie aluminiu și luminatoare cu tâmplărie de aluminiu pe curb pe o suprafață de 1.800 de metri pătrați.
 


Toate aceste elemente împreună și munca imensă ce s-a depus pentru edificarea construcției fac ca, astăzi, Biblioteca Universității Politehnice București să reprezintă o structură solidă, de o mare complexitate, după cum se arată în istoricul instituției.
 
Cu o arhitectură demnă de un adevărat centru universitar de talie europeană, biblioteca adăpostește cu mândrie în rafturile sale cele mai importante opere științifice ale tuturor slujitorilor școlii române politehnice, alături de cele mai reprezentative opere științifice ale ingineriei mondiale.
 
Toate aceste aspecte fac, așa cum arătam anterior, ca astăzi, viitorii ingineri să învețe încă de pe băncile facultății importanța unei fundații solide pentru o construcție durabilă, începând chiar cu temelia educațională.
 
Citește și
„Restaurăm istoria și construim viitorul“
Universitatea din București, piatra fundamentală a societății românești, sub magia lucrărilor ce i-au redat grandoarea de la începuturi (GALERIE FOTO)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurăm istoria și construim viitorul“ Schitul Darvari, odihnă pentru suflet în inima Bucureștilor! Lucrări impresionante l-au adus din veacul lui Ghica-Voievod până azi (FOTO)

31 Mar 2024 564

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2144

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 1032

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Complexul Romsilva, construit ca o metaforă ce amintește de statornicia pădurilor seculare

21 Feb 2024 831

Stadiul lucrărilor la Cazinoul din Constanța prezentat de Gabi Puchiu– reprezentant Aedificia Carpați, șef lucrări Cazinoul Constanța (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1013

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1810

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mânăstirea Antim, dovada vie din inima Bucureștilor a unui timp în care viața era mai grea, dar oamenii mai buni

31 Jan 2024 736

VIDEO EVOLUȚIE LUCRĂRI Cazinoul din Constanța, patru ani pe drumul renașterii! „Va străluci“ (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2024 1271

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Ateneul Român, readus la viață de lucrările conduse de actualul manager de proiect al Cazinoului din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Dec 2023 1708

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Biblioteca Națională a României, veritabil centru cultural și reper arhitectural al Bucureștiului (FOTO)

30 Nov 2023 1197

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3822

#Dobrogea145 Ing. Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpați, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1632

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Centrul PRECIS, viitorul cu inimă verde, construit de Aedificia Carpați și partenerii săi

30 Oct 2023 1342

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Teatrul Național București, locul ce poartă sufletul spre noi dimensiuni! Imobilul, readus la imaginea artistică prin lucrările Aedificia Carpați și ale partenerii săi (FOTO)

29 Sep 2023 1240

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Școala Americană București, ansamblul ridicat de Aedificia Carpați ce încorporează un adevărat sistem de învățământ occidental

22 Aug 2023 1324